marți, 13 noiembrie 2007

Mătanie de Radu Gyr

Doamne, fă din suferinţă
pod de aur, pod înalt

şi din lacrimă, velinţă
pentr-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
faguri facă-se şi vin,
din înfrângeri scări şi trepte,
din căderi urcuş alpin.

Din veninul strâns în cană,

fă miresme ce nu pier
şi din fiecare rană,
o cădelniţă spre cer.

Niciun comentariu: