Despre tinereţe

Părinţii nu sunt stăpânii copiilor, cum spune părintele Ioan Chirvasă, doctor în ştiinţe teologice cu subiect despre tineri. Dar ce sunt părinţii dacă nu cei care binecuvintează pe fii aşa cum preotul binecuvintează pe familia cea mare, corabia Sfintei Biserici.

Încă de la naştere corpul omenesc se degradează pe zi ce trece, de la câteva zile mor celule şi se nasc celule, tot organismul moare şi reînvie. Trupul nostru parcă ne spune: „Moartea de o va avea omul înainte, nemurire este”. Trebuie să ne obişnuim (cu gândul morţii)gândind la moarte. Odată cu căderea prin păcat a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, trupul a devenit stricăcios. Boala este o arvună a morţii, ea ne aduce aminte că azi suntem şi mâine nu. Să obişnuim şi pe copiii noştri a gândi că viaţa pământească trece ca un nor, ca un fum. Când am fost tineri, ne-am bătut joc de timpul preţios dat de Dumnezeu, acum îl regretăm (mulţumim lui Dumnezeu că prin Harul Său ne-a îndreptat în al 11-lea ceas). Fie ca urmaşii noştri să nu facă aceleaşi greşeli ca noi.

Dumnezeu ne îndeamnă să intrăm în sufletul copiilor noştri; dacă nu te ascultă copiii (tăi) înseamnă că nu ai intrat în sufletul lor (cum găsim scris în cărţile Părintelui Ioan Chirvasă). I-am învăţat cu rugăciunea,!!! cu discoteca, cu televizorul, cu egoismul sau, din contra, cu simplitatea, cu discuţia.

Dumnezeu spune în Deuteronom (5,10): „Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Deci dacă noi suntem bineplăcuţi lui Dumnezeu, El se milostiveşte şi de urmaşii noştri pentru a-i duce pe calea cea bună. Avem deci o mare responsabilitate faţă de copii. Prin comportamentul nostru moral sau nu putem ajuta sau îngreuna ascensiunea sufletelor copiilor noştri.

Adolescentul trece printr-o perioadă fizică şi sufletească grea. Schimbările îl duc spre o viaţă care se vrea responsabilă, este în echilibru fragil între iubirea pământească, senzuală şi cea sublimă, nonsenzuală (Freud).

30% din adolescenţi au relaţii premaritale, dar 65% din fete nu posedă cunoştinţe necesare păzirii castităţii, nu ştiu că nu se admit abateri de la regulile Sfintei Biserici privind întemeirea familiei creştine bazate doar pe relaţii conjugale binecuvântate de Sfânta Cununie.

80% din oameni sau cupluri doresc să decidă ei când să apară copiii, cât mai târziu când vor avea mijloace materiale din destul.

Elevii din clasele gimnaziale nu au educaţie de la părinţi privind sexualitatea şi apropierea de sexul opus decât a 20% parte din familii. 45% din copii află „anumite secrete” de la prieteni.

Lucrurile nu le putem îndrepta doar noi, oamenii. Trebuie să apelăm la Dumnezeu prin rugăciune, post, convorbire la Duhovnic, ca Harul lui Dumnezeu să pogoare şi să binecuvinteze familiile noastre (Nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii, în aspectul ei etic: „Să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15,17) – Arhimandrit Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul). Să avem grija de a ocoli păcatul. Când suntem slobozi de credinţă, viaţa merge bine, iar când suntem credincioşi, nici ziua, nici noaptea, nu avem linişte. Mânia vine peste fiii neascultării.

Fiecare lucrare a noastră trebuie să poarte pecetea Sfintei Liturghii.

Testamentul religios al nostru pentru urmaşi este respectarea rugăciunilor prin care, nu prin faptele noastre, vine Harul.

Maica Domnului este ocrotitoarea familiei şi a copiilor. Să lăsăm în grija ei sufletele noastre şi ale copiilor noştri. Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, Preasfânta Treime, decât cu mijlocirea Maicii Domnului (Stefanos Anagnostopoulos – „Explicarea Dumnezeieştii Liturghii”).

Pruncii sunt şi exemple pentru noi, cei în vârstă. Chiar Dumnezeu ne ameninţă: De nu veţi fi ca aceşti prunci mici, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Dacă am putea să stopăm (pe) Diavolul şi lumea de a otrăvi sufletele nevinovate, curăţite la Sfântul Botez de păcatul protopărinţilor Adam şi Eva. Aici se cade să ne amintim că „tinereţe fără bătrâneţe” înseamnă a rămâne cu sufletul de copil, nevinovat. (Avem mărturii că Părintele Cleopa era un astfel de om)

Părintele Cuvios Paisie Aghioritul, în cartea „Viaţa de familie”, ne spune că: „Biserica a binecuvântat ambele căi ale vieţii, familia şi călugăria, amândouă pot duce în Rai. Unul merge cu autobuzul, iar celălalt merge pe jos, pe cărare. Însă amândoi au acelaşi scop. Dumnezeu se bucură de primul, iar de celălalt se minunează. Este bine ca tinerii să se gândească la monahism, unde trebuie să devii înger în trup („În cealaltă viaţă, în Cer, vom trăi ca îngerii” – Matei 22,30, le spune Hristos saducheilor). Unii ca aceştia vor primi îndoite cununi. Adeseori tinerii se interesează cum să se afle aproape de Dumnezeu, dar şi să se aranjeze bine. Neliniştea aceasta, uneori depăşeşte limita, cu ajutor de la diavolul, devine stres şi ţine mintea într-o continuă zăpăceală. Nu trebuie ca tinerii să se grăbească şi să ia hotărâri necoapte. Nu se fac toate deodată. Pentru a reuşi, trebuie să-şi facă o curăţenie generală înlăuntrul lor. Eu le spun tinerilor să-şi continue studiile. Dacă există apoi o dispoziţie lăuntrică bună, atunci Dumnezeu îi va ajuta. Bunul Dumnezeu l-a făcut pe om liber, îi respectă libertatea. Părinţii, duhovnicii, dascălii trebuie să-i ajute pe tineri să-şi aleagă viaţa după chemarea lor adevărată. Hotărârea trebuie să fie a lor în ceea ce îi odihneşte. Fireşte, mă bucur când se alege viaţa monahală pentru că este un adevărat înţelept cel care urmează o viaţă îngerească, deoarece scapă de „cârligul” diavolului care are ca momeală lumea. Hristos nu a rânduit monahismul ca poruncă: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi vinde tot ce ai... şi vino de urmează Mie” (Matei 10,21).

Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămână nehotărât multă vreme la răscrucea drumului, ci să-şi aleagă o cruce....”Iată, a venit la mine o fată să mă întrebe ce să facă, pentru că simte că ar vrea şi căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism. Atunci îi spun să se îndrepteze încotro te odihneşti mai mult. Atunci ea s-a căsătorit cu un marinar. Şi 6 luni era cu el, 6 luni singură când soţul era pe mare, aşa că Dumnezeu i-a dat şi căsătorie şi călugărie.” (Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovniceşti”)

Credem că aşa este viaţa multor tineri. Umorile lor alternează dinspre căsătorie spre monahism şi invers. Dar odată aleasă, calea nu mai trebuie comentată. Altfel este ispita diavolului care vrea să strice smerenia şi ascultarea şi din familii şi din mănăstiri.

Cuviosul Paisie Aghioritul insistă în combaterea lenii tinerilor, care, sub pretext că îşi vor alege drumul monahismului, îşi întrerup studiile şi apar drame materiale existenţiale. Aşadar tinerii să rămână ancoraţi în realitatea pământească dar să citească patristică. Părintele Paisie nu-i influenţa în nici un fel pe tineri ci numai se ruga pentru ei ca Dumnezeu să-i „odihnească duhovniceşte” într-un sens sau în altul, căsătorie sau călugărie.

Să rugăm pe Hristos Domnul şi pe Măicuţa Sa să ne îndrume familiile noastre pe drumul smereniei şi ascultării, indiferent (ce cale vor alege copiii noştri: crucea căsniciei sau a monahismului) dacă copiii noştri vor alege crucea căsniciei sau a monahismului.

Conf. dr. C. Bradea – medic primar