Iisus prin grâu

Nichifor Crainic

Prin grâul copt, pe unde-aleargă

Şerpuitoarea mea cărare

Ce scapătă departe-n aur

De glorioasă înserare,

Mi s-a părut că treci, Iisuse,

Precum treceai pe vremea ceea,

Gustînd în mers prietenia

Pescarilor din Galileea.

Pe părul tău, încununându-l,

Juca o flacără bălaie

Şi soarele muia veşmîntul

Drumeţilor în vîlvătaie.

Vorbeai… şi inimile toate

Se aninau de vorba ta

Şi le purtai ca o podoabă

De ciucuri prinsă la manta.

Că vorba ta era mai dulce

Ca rodiile din Edom

Şi-nomenia dumnezeirea

Şi îndumnezeia pe om.

Treceai… şi sângera în tine

Prigoana crudelor sinedrii.

În zări vă aşteptau, gigantici,

Cu crengi ocrotitoare, cedrii.

Iar eu părea că merg în ceata

De ucenici şi ucenice

Să sfarăm şi eu, pentru cină,

Cu palmele-amîndouă, spice.

Eram, socot, prea mult al lumii

Şi prea puţin al vremii tale,

Că pămînteana grijă, Doamne,

M-a-ntîrziat, stingher, pe cale.

Pe-acelaşi galben grîu coboară

Acelaşi glorios apus,

Dar n-aud vorbele-ţi pe care

Evangheliştii nu le-au spus.

Trecură veacuri, şi cu ele

Că treci din nou mi s-a părut

Şi-ţi caut urma luminoasă

În lutul moale s-o sărut.