Înălţarea Domnului – ridicarea lui Adam

După ce toate au fost împlinite, Hristos Se înalţă acolo de unde Se coborâse. O stihiră de la slujba vecerniei zice aşa: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă S-a înălţat la cer, ca să înalţe firea lui Adam, cea căzută şi să trimită în lume pe Duhul Cel Preasfânt...”. În aceste cuvinte se arată toată învăţătura noastră despre Înălţare:

1) Hristos Se înalţă, ca să înalţe firea lui Adam cea căzută. Se înalţă cu trupul la cer şi şade de-a dreapta Tatălui. Nu leapădă trupul pe care l-a luat din Sfânta Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt, ci Se înalţă cu el ca să înalţe firea omului cea căzută şi astfel ceea ce nu reuşise să facă omul, după ce căzuse în păcat, face Însuşi Dumnezeu prin Fiul Său – îl înalţă pe om la cea mai de cinste treaptă

2) „Eu Mă duc la Tatăl, dar alt Mângâietor vă voi trimite vouă, care va fi cu voi în veci”(Ioan XIV şi XV).

Prin Înălţarea Domnului, lumea nu e părăsită de Dumnezeu, nu e lăsată fără ajutor, ci i se trimite harul Sfântului Duh, prin care Hristos rămâne în lume până la sfârşitul ei.

Preotul actualizează prezenţa lui Hristos, invocând puterea Sfântului Duh la Euharistie: „... trimite Duhul Tău cel Sfânt şi fă adică pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău...”.

Iar în cuvântarea euharistică, Domnul zice: «Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el» (Ioan VI).

Deci odată mântuit obiectiv, omul rămâne în harul dumnezeiesc prin credinţă şi faptele bune.

Aşadar prin întruparea Sa, prin viaţa şi învăţătura Sa sfântă, de viaţă dătătoare, prin patimile, moartea pe Sfânta Cruce, prin Învierea şi Înălţarea cu trupul la cer a lui Hristos, omul a fost ridicat din prăpastia cea mai adâncă la înălţimea cea mai înaltă posibilă acestuia.

Înălţarea Domnului trebuie înţeleasă numai legând-o de alte două evenimente:

1) Naşterea şi 2) Parusia

Prin Naştere, El a venit pe pământ, în condiţii modeste, urmând calea smereniei, a deşertării de Sine (Filipeni II, 7-9) iar acum, plin de slavă se înalţă acolo, de unde Se coborâse.

La Înălţare, îngerii spun către ucenici: „Iisus pe care Îl vedeţi urcându-Se la cer, tot la fel va reveni la sfârşitul veacurilor.” Atunci însă va veni ca Judecător pentru lume. Va veni cu trupul pe care L-a avut pe pământ şi prin care a mântuit lumea, însă mântuirea personală ţine de viaţa personală. Tocmai de aceea la Parusie, Hristos va reveni pe pământ ca să ne întrebe cât am înţeles noi din Jertfa Sa, şi astfel fiecare să-şi primească locul cuvenit.

Prin urmare, Înălţarea este evenimentul ce leagă Întruparea de Parusie.

Preot dr. Ioan Chirvasă