Sfântul Varlaam Mitropolitul Moldovei şi Sucevei (1632-1653)

Anul acesta, pe data de 29 august, Sfântul Sinod a proclamat canonizarea Mitropolitului Varlaam, ierarh cu viaţă sfântă, cinstit de popor încă din timpul vieţii.

Mitropolitul Varlaam Moţoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. S-a născut în judeţul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de ţărani răzeşi foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos şi primind o educaţie aleasă, din copilărie a intrat în obştea mănăstirii Neamţ. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la schitul lui Zosima şi de petrecerea sihaştrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moţoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592, fiind ascultător întru toate dascălului său, egumenul Dosoftei, timp de peste 15 ani. De la el a deprins dragostea de Dumnezeu şi multă cunoştinţă de carte.

În 1606 egumenul Dosoftei se mută din viaţa aceasta, iar în 1608 ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632 arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit şi aşezat Mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani.

Apăsat de bătrâneţe, în anul 1653 se retrage la mănăstirea de metanie, iar la 19 decembrie 1653 se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat lângă zidul bisericii.

Acest vas ales al lui Hristos a fost din pruncie luminat de darul Duhului Sfânt şi înzestrat cu multă înţelepciune şi râvnă spre cele dumnezeieşti. Ca egumen al Mănăstirii Secu, a format pe valea pârâului cu acelaşi nume o adevărată lavră monahală, vestită în toată Moldova. Cât a trăit la Secu, nu stătea fără lucru, ci mereu se ruga, mergea la biserică, citea, traducea şi scria cărţi ziditoare de suflet.

Una din îndeletnicirile sale era şi traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limbile greacă şi slavonă în grai românesc, ca de exemplu „Scara” Sfântului Ioan Scărarul. A tradus, de asemenea, cărţile de slujbă, printre care şi Sfintele Evanghelii de peste an.

În câţiva ani se făcuse cunoscut peste tot şi chiar domnului ţării, Miron Barnovschi, care îl avea de duhovnic. Zilnic alergau la el ţărani, sihaştri, egumeni şi boieri pentru sfat şi spovedanie. De asemenea, veneau la chilia lui săraci şi văduve de prin sate pentru milostenie; iar el îi ospăta la trapeză cu multă dragoste, îi mângâia părinteşte şi îi libera cu pace. Astfel, toţi se foloseau de blândeţea, de smerenia şi de cuvintele lui cele pline de înţelepciune.

Ca mitropolit, a întemeiat la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, zidită de Vasile Lupu la îndemnul său, prima tipografie din Moldova, unde a tipărit în româneşte trei cărţi scrise de el: „Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari de pe tot anul” sub numele de „Carte românească de învăţătură”; „Şapte taine ale Bisericii”; „Răspunsul la catehismul calvinesc” care se adresau tuturor românilor, dar mai ales celor din Ardeal. La aceeaşi mănăstire a înfiinţat şi o vestită şcoală duhovnicească, unde se făceau cursuri în greacă, slavonă şi latină.

A fost numit părinte duhovnicesc al tuturor românilor, căci era iubit de toţi şi se îngrijea pentru mântuirea şi unirea lor prin mărturisirea aceleiaşi credinţe. A fost astfel, cel dintâi ierarh care a luptat pentru unitatea ţărilor române şi unul din principalii făuritori ai limbii scrise româneşti.

În anul 1642 a organizat la Iaşi, în trapeza mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, un sinod al Bisericilor Ortodoxe greacă, rusă şi română, în vederea aprobării „Mărturisirii de credinţă” a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.

Plătindu-se din vistieria ţării toate datoriile Bisericii din Constantinopol, Patriarhul ecumenic şi Sinodul dăruiesc Moldovei moaştele Cuvioasei Parascheva, care au fost aşezate în Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi.

În anul 1639, sinodul Marii Biserici de la Constantinopol l-a propus printre cei trei candidaţi la scaunul de patriarh ecumenic, fiind ales apoi Partenie. Este pentru prima şi ultima dată când un ierarh român candidează la scaunul de patriarh ecumenic.

S-a dovedit a fi şi un iscusit făcător de pace, fiind trimis în fruntea unor solii, reuşind astfel să stingă neînţelegerile dintre domnitor şi alţi mai mari ai timpului său.

În cei 21 de ani de rodnică păstorire a zidit numeroase biserici prin sate şi oraşe şi a făcut numeroase danii şi înzestrări la schituri şi mănăstiri. În tradiţie se spune şi că a scris un Pateric despre cuvioşi părinţi trăitori în codrii şi mănăstirile Moldovei, care ulterior s-a pierdut.

În anul 1653 simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, şi-a împărţit toată averea, s-a spovedit şi, primind Prea Curatele Taine, şi-a dat sufletul în braţele veşnicului Arhiereu Iisus Hristos.”

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!

prelucrat după Protos. Ioanichie Bălan, „Patericul românesc”, de Ana-Maria Ioniţă, studentă Medicină