Dicţionar religios

1) ADORARE – reprezintă cultul suprem, care îl aducem numai lui Dumnezeu, ca Cel de la Care provine totul, deci Izvorul vieţii şi al sfinţeniei omului. Termenul este superior prin conţinut celui de cinstire sau venerare.

2) ANATEMA – blestem. Termenul este întâlnit în special în perioada sinoadelor ecumenice; prin el erau condamnate ereziile şi învăţăturile false iar ereziarhii erau excluşi din Biserică.

3) ANTIMIS – obiect liturgic ce se păstrează pe Sfânta Masă, în altar; este o bucată de pânză de in pe care este imprimată scena punerii în mormânt a Domnului. Fiecare antimis poartă semnătura episcopului şi fără el nu se poate oficia Sfânta Liturghie. Antimisul conţine într-un buzunăraş special o părticică din moaştele unui martir al lui Hristos.

4) APOLOGET – apărător (susţinător pe bază de argumente) al credinţei. Secolul II este considerat secolul apologeţilor, în confruntarea învăţăturii creştine cu iudaismul şi păgânismul.

5) APOSTAZIE – lepădare de credinţă, de obicei în urma unei presiuni, ameninţări. Apostazia este un păcat împotriva credinţei, ca virtute teologică.

6) ARIANISM – învăţătură greşită emisă de Arie (preot din Alexandria Egiptului), potrivit căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu născut din veşnicie, ci este o creatură a lui Dumnezeu.

7) ASCEZĂ – exerciţiu duhovnicesc având ca scop despătimirea, urmată de iluminarea duhovnicească. Exemple de exerciţii de asceză: post, metanii, privegheri etc.

8) AXION – cântare din timpul Sfintei Liturghii, ce se cântă după epicleză. Această cântare este închinată Maicii Domnului şi începe prin cuvintele „Cuvine-se cu adevărat...” (sau „Vrednică eşti...”) care sunt şi traducerea exactă a termenului grec „axios”.

9) AZIMĂ – pâine nedospită pe care o consumau evreii la Paşte. Noi ortodocşii, spre deosebire de romano-catolici, folosim la Sfânta Euharistie pâine dospită – artos – după cum s-a folosit în Biserica Creştină de la începuturile sale.