marți, 13 noiembrie 2007

14 Octombrie în Iaşi


După cum mulţi dintre noi ştim, 14 octombrie este pentru credincioşii români şi mai ales pentru oraşul Iaşi o zi foarte importantă, sărbătoarea Sfintei Parascheva.

În fiecare an ocrotitoarea Moldovei adună mii de credincioşi din toate părţile ţării în pelerinaj la sfintele ei moaşte şi, în mod tradiţional, la moaştele unui alt sfânt aduse din lumea ortodoxă.

În preajma sărbătorii are loc o procesiune deosibită. Sfintele moaşte sunt scoase din catedrală, apoi purtate pe străzile din jurul ei în cântări şi rugăciuni de un sobor de preoţi şi diaconi veniţi din diferite parohii, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sau chiar Prea Fericitul Părinte Patriarh al României, împreună cu arhierei din alte ţări. În final sfintele moaşte sunt aşezate pe esplanada catedralei.

Mulţi credincioşi stau zile întregi la rând pentru a se închina moaştelor, rugându-se pentru mântuire, sănătate şi putere de muncă, iar deseori rugăciunile lor sunt ascultate.

În acest an, la marea sărbătoare a participat şi noul patriarh al României, fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Prea Fericitul Părintele nostru Daniel. Datorită demersurilor sale am avut nespusa bucurie să primim moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur aduse de Înalt Prea Sfinţitul Mitroplit Serafim de Stagon şi Meteora împreună cu o delegaţie din Grecia.

Despre Sfânta Parascheva ştim că s-a născut într-un sat al Traciei, numit în vechime, ca şi acum, Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, având multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreata credinţă în Dumnezeu şi viaţa creştină aleasă pe care o duceau. Aceştia dar, dând naştere copilei Parascheva, întâi au renăscut-o prin Sfântul Botez, apoi, înaintând în viaţă, au învăţat-o cum să trăiască bineplăcut lui Dumnezeu.

Încă din copilărie şi până la sfârşitul vieţii, Cuvioasa Parascheva a slujit lui Dumnezeu. O dată, venind de la slujbă, a dat hainele sale noi unui copil sărac din faţa bisericii, iar ea a luat hainele acestuia. Părinţii ei s-au speriat văzând-o în hainele acelea zdrenţăroase, dar ea le-a zis că de bunăvoie a dat hainele acelui copil.

Cuvioasa Parascheva a trăit în mai multe mănăstiri. Mult timp ea a călătorit la locuri sfinte precum cetatea Constantinopol, care era plină de locaşuri cu moaşte de sfinţi, ajungând şi la Ierusalim.

Sfânta Parascheva a trecut la Domnul fiind în vârstă de 25 de ani şi a fost îngropată neştiindu-se viaţa ei sfântă. Prin minune de la Dumnezeu s-au descoperit sfintele ei moaşte, iar acestea se află de peste 350 de ani la Iaşi.

Să ne rugăm şi noi împreună cu mulţimile de pelerini: „Doamne pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.”

Georgiana Ciobanu, 8A Colegiul Naţional Iaşi

Niciun comentariu: