joi, 28 iunie 2007

Răspundem cititorilor


1. Creştinul: Părinte, este primită rugăciunea creştinului care merge la biserică după ce a mâncat?

Preotul: La Sfânta Liturghie mergem pe nemâncate, pentru că este jertfa nesângeroasă a lui Hristos pentru păcatele noastre. Este mai eficientă rugăciunea unită cu postul. Cei bolnavi (mai ales cu diabet) şi copii pot veni la Sfânta Liturghie şi după ce au mâncat.

2. Creştinul: Când se face botezul copiilor – joia sau sâmbăta?

Preotul: În mod normal, botezul se face duminică, nu joi şi nici sâmbătă, dar nu este o greşeală dacă se face şi în acele zile.Greşită este concepţia unor oameni, care zic că botezul se face joi pentru ca sâmbătă copilul să fie scos din mir. „Scoaterea din mir” este o falsă concepţie. Copilul, din momentul miruirii rămâne miruit toată viaţa, adică are darul Sfântului Duh. Efectele harice ale ungerii cu Sfântul Mir rămân toată viaţa. Însă pentru a nu se profana, preotul şterge cu un burete micuţ Sfântul Mir de pe trupul copilaşului.

Baia „scoaterii din mir” este fără nici un fundament teologic şi tipiconal.

3. Părinte, se poate face aghiazmă în casa creştinului, fără ca acesta să invite la masă rude, vecini şi cunoştinţe?

Preotul: Exista în vechime un bun obicei de a face aghiazmă la începutul fiecărei luni. Astăzi creştinii nu mai cunosc importanţa oficierii unei slujbe religioase în casa lor şi dacă au sfinţit casa, consideră că este suficient.

Se recomandă a se face mai des slujbe, rugăciuni, aghiazmă în casele creştinilor ca o binecuvântare pentru acele case.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, răspunsul este următorul – nu are nici o legătură slujba respectivă cu masa, care poate lipsi fără nici o problemă.

Din păcate creştinii solicită foarte rar a li se face aghiazmă în casă pentru că nu au posibilitatea să facă masă şi să invite rude, prieteni, vecini.

Motivaţia nu este justificată din punct de vedere creştin. Dimpotrivă, cred că este de dorit ca asemenea slujbe să fie într-un cadru cât mai restrâns (doar cei ai casei) pentru ca aceştia să se poată concentra la sluba respectivă şi nu să se ocupe de problemele de bucătărie. Pe de altă parte, este şi un moment prielnic pentru familie de a discuta cu preotul probleme diferite într-un cadru mai restrâns. E greu să re înscrii la cuvânt, când ai în casă vreo 20 de persoane.

4. Creştinul: Părinte, cât timp trebuie să se roage un creştin pe zi?

Preotul: Este bine să ne rugăm în permanenţă, dar ast nu înseamnă că vom sta în genunchi în faţa icoanei toată ziua.

Mai întâi trebuie să înţelegem că în casa fiecărui creştin trebuie să fie o carte de rugăciuni pe care să o folosească, să aibă icoană (ortodoxă) în fiecare cameră, să aibă candelă şi să o aprindă.

Aşadar, ne facem rugăciunea din carte, dimineaţa, de asemeni seara citim rugăciunea tot din carte; dacă avem timp citim şi un acatist sau paraclis, facem zilnic vreo 12 metanii, iar în timpul zilei mergem la serviciu, la şcoală, la facultate, la piaţă, iar mintea noastră să fie cât mai mult la Dumnezeu.

Să nu uităm că „cel ce se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”.

De aceea îndemnul Mântuitorului este de a ne ruga în permanenţă pentru că măsura rugăciunii este măsura credinţei şi a dragostei noastre faţă de Dumnezeu.

Niciun comentariu: