Întru mulţi ani, Înalt Prea Sfinţia Voastră!

«Arhiereul este, înainte de toate, martor şi mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu pentru lume». Acesta este crezul noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, despre slujirea arhierească.

Ziua de 5 martie 2008 a fost un bun prilej pentru noi, preoţi şi credicioşi din Arhiepiscopia Iaşilor ca să înţelegem încă o dată că necunoscute sunt căile Domnului.

În Biserica Ortodoxă se vorbeşte mult de vocaţie sau chemare pentru slujirea preoţească. Alegerea Î.P.S. Teofan ca mitropolit al Moldovei a surprins pe toată lumei, dar am înţeles cu toţii că este lucrarea tainică a lui Dumnezeu.

Î.P.S. Teofan s-a născut l 19 octombrie 1959 în comuna Corbi, judeţul Argeş, într-o familie cu şapte copii. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, apoi Facultăţii de Teologie din Bucureşti, prezentând ca teză de licenţă: „Voturile monahale în lumina desăvârşirii creştine”.

După obţinerea licenţei, intră în monahism la Schitul Crasna din judeţul Prahova. Trebuie amintit faptul că acest aşezământ monahal a dat şase din actualii membri ai Sfântului Sinod: un mitropolit – Teofan, un arhiepiscop – Teodosie şi patru episcopi.

Între anii 1986-1990 a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, obţinând titlul de Doctor în Teologie cu o lucrare despre opera Sfântului Maxim Mărturisitorul. În paralel, mai exact 1987-1990, Î.P.S. Teofan a fost duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy en Othe.

Din 1991 a fost Episcop-vicar Patriarhal timp de nouă ani. Cunoştinţele de franceză, engleză şi italiană i-au fost de ajutor în coordonarea relaţiilor Patriarhiei Române cu alte Biserici şi cu comunităţile româneşti din diaspora. Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei a participat la evenimente importante pentru lumea ortodoxă cum ar fi întronizarea Patriarhului Ierusalimului în noiembrie 2005.

Î.P.S. Teofan a devenit Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei în octombrie 2000. În această calitate a desfăşurat o bogată activitate ce s-a axat pe diferite planuri: social, caritativ, misionar, cultural. Mitropolitul Olteniei a venit în ajutorul celor aflaţi în dificultate prin înfiinţarea a numeroase aşezăminte sociale: Aripi de Lumină, Sfântul Dimitrie Basarabov, Casa Samuel. De asemenea, a fost preşedinte de onoare al Fundaţiei „Vasiliada” care doreşte să combată fenomenele de marginalizare şi excludere socială, şi al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte” ce promovează valorile culturale şi spirituale creştine. Cu privire la activitatea filantropică, presa locală şi centrală au evidenţiat rolul activ în sprijinirea comunităţii din localitatea Rest, judeţul Gorj, afectată de inundaţii în 2006. de altfel, Î.P.S. Teofan a oficiat Slujba de Înviere în tabăra sinistraţilor. Conştient că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu prin media este foarte necesară în societatea contemporană, după cum declara pentru Radio România Actualităţi, Î.P.S. Teofan a înfiinţat postul de radio Logos în 2005. Pe plan cultural, a pus bazele tipografiei eparhiale care a publicat traduceri din Sfinţii Părinţi, numeroase cărţi ale Arhimandritului Teofil Părăian şi ale monahiei Siluana Vlad.

Î.P.S. Teofan s-a îngrijit şi de fii săi duhovniceşti din afara graniţelor. Astfel pe 1 decembrie 2002 s-a aflat în Kandahar, alături de militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova, iar în iulie 2004, i-a vizitat pe soldaţii aceluiaşi batalion din Irak.

În prima declaraţie după alegerea sa ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Î.P.S. Teofan a mărturisit că se îndreaptă spre Iaşi „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”. De asemenea, şi-a exprimat nădejdea că rugăciunile tuturor sfinţilor care au propovăduit pe pământul Moldovei îl vor sprijini să îndeplinească slujirea la care a fost chemat.

În ceea ce priveşte priorităţile activităţii în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Î.P.S. Teofan a enumerat: viaţa parohială, viaţa mănăstirească, instituţiile de caritate şi cele medicale. Totuşi a declarat adeseori că „educaţia, în diferitele ei forme (cateheză, şcoli teologice, studierea religiei în şcoală, media şi învăţământul confesional) este arealul” spre care se va îndrepta cu predilecţie.

Bine aţi venit în Moldova, Înalt Prea Sfinţia Voastră!

Redacţia

Gânduri de Paşti

În aceste momente de mare însemnătate pentru lumea creştină, să ne gândim un moment la ce a însemnat drumul Crucii, al morţii şi al Învierii lui Hristos, atunci şi ce a devenit pentru noi astăzi. În esenţă, această coparticipare a noastră la procesul transfigurării şi înnoirii spirituale, ce este şi care va fi pentru creştinism.

Au fost două braţe care au ales să îmbrăţişeze lumea într-un mod unic – Crucea. A fost un trup mort care ne-a închis în El, invitându-ne să participăm la ceea ce e joc şi prezenţă dincolo de moarte, în acel loc unde zbuciumul şi suferinţa şi-au pierdut sensul lăsînd loc speranţei şi bucuriei. Un zîmbet care ne îndeamnă să ne bucurăm cu bucuria cea netrecătoare a lui Iisus, alături de cei pe care îi iubim. Acum ne vedem în Lumină pe noi înşine şi pe toţi ceilalţi aşa cum sîntem de fapt, fii ai Luminii!

Aşadar, chiar dacă ai mai greşit în drumul tău, vino în acest loc al bucuriei, al Luminii şi al speranţei, căci Învierea Lui e şi a noastră, viaţa Lui e şi a noastră, revino mereu în acest loc, unde te aşteaptă Hristos Înviat!

Claudia Şuşu, studentă Teologie

Înviere şi izbăvire

Pe 30 august, eram în Deltă cu familia. Am trecut de localitatea Murighiol şi ne-am îndreptat spre Dunavăţ, la aproximativ 40 km de Tulcea.

Am încercat să căutăm un loc de cazare în zonă şi pentru aceasta am oprit la mai multe pensiuni, spre capătul satului respectiv.

Sunt în zonă 6-7 pensiuni, dar de la toate am primit acelaşi răspuns: Totul este ocupat.

Eram cu toţii trişti. Am întors maşina şi la ≈ 1 km de zona cu pensiunile respective, copii şi-au mai amintit că ar mai fi o posibilitate, şi anume, o pensiune pe care o trecusem cu vederea.

Iniţial nu ne-a trezit interesul, dar acum la întoarcere, neavând altă posibilitate, ne-am oprit şi acolo pentru a face o ultimă încercare.

Este vorba de pensiunea Solinia din localitatea Dunăvăţ, unde, spre bucuria noastră, am fost găzduiţi.

În noaptea de 30-31 august a fost o ploaie torenţială, cu rupere de nori şi descărcări electrice. Nu ştiu dacă în viaţa mea am auzit asemenea tunete sau am văzut asemenea fulgere. Deşi era ora 1³⁰ noaptea, cerul era aproape în permanenţă luminat de fulgere. A durat ≈ 30 de minute, poate chiar mai mult. După aceasta s-a auzit sirena maşinii de pompieri. Evident, fiind străini, la acea oră n-am ştiut ce se întâmplă.

Din cauza tunetelor, copii s-au trezit şi erau puţin speriaţi. Şi mie îmi era oarecum frică, dar trebuia să-mi ascund acest sentiment.

Am adormit puţin şi am avut un vis, care m-a încurajat. L-am visat pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist, de curând adormit în Domnul, care mi-a zis: „De ce-ţi este frică, părinte? Ia citeşte ce scrie aici: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le»”. M-am trezit cu o linişte deosebită în suflet.

A doua zi dimineaţă, pe la orele 8³⁰ am aflat că una din pensiunile respective arsese, pentru că a fost trăsnită noaptea. Puteam fi şi noi în ea, dar Dumnezeu n-a îngăduit să găsim în zonă locuri libere şi ne-a îndepărtat puţin de locul respectiv.

Aşa le dă Dumnezeu pe toate, spre binele nostru, chiar şi aparentele eşecuri. Toate au un înţeles tainic şi tocmai de aceea sfinţii mulţumeau lui Dumnezeu pentru toate.

Preot dr. Ioan Chirvasă

Detoxifierea organismului

Medicina naturistă afirmă că principala cauză a bolilor trupeşti este prezenţa de substanţe indezirabile în organism (medicii englezi au demonstrat, pe baze statistice, din fişele de observaţie ale pacienţilor, că 90% din boli sunt datorate alimentelor ingerate – şi nu ne mirăm noi, care trăim într-o ţară din „lumea a treia”, în curs de dezvoltare, agrară, că cei din ţările occidentale au probleme datorită alimentaţiei carnivore – anglicanii nu agrează postul religios).

Încercăm să prevenim răspândirea molimei alimentaţiei supradozate (odată cu „europenizarea” românilor) şi la noi, măcar atâta vreme cât mai avem ortodoxie şi post.

Persoanele care suferă de maladii respiratorii îşi suflă nasul, tuşesc şi expectorează pentru a se debarasa de substanţele ce se introduc şi elimină prin alveole, bronşii, sinusuri, etc.

Articulaţiile vor să elimine prin inflamaţie cristalele acumulate (acid uric).

Pielea elimină substanţele acide prin glandele sudoripare şi substanţele coloide (grăsimi toxice) prin glandele sebacee (acnee, furuncule, eczeme).

Stomacul şi intestinul încearcă să regurgiteze prin vomă sau diaree excesul de grăsimi. Pancreasul este surclasat de ingestia de lipide şi alcool.

Substanţele iritante (E-urile, condimentele, prăjelile) descompun mucoasa digestivă.

Trei din cinci persoane decedate sunt cardiopate datorită excedentului din corp de colesterol şi acizi graşi, care cresc vâscozitatea sângelui şi se depun pe vasele de sânge, obstruându-le.

În bolile renale, substanţele în exces sunt proteinele, în bolile obezităţii – grăsimile, în diabet – zahărul, în cancer – substanţele chimice, afumăturile, condimentele, proteinele, în ulcerul gastro-duodenal – acizii din alimentaţie, în alergii – substanţele alimentare chimice, etc.

Biserica ortodoxă a gândit la toate acestea şi a găsit remediul universal – postul (bisăptămânal şi cvadrianual), iar pentru eliminarea toxinelor păcatelor Biserica a introdus spovedania, baia cea de-a doua ( după Sfântul Botez de intrare în creştinism), şi, în general, împărtăşirea cu sfintele taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci – unde nu vom mai fi intoxicaţi de nimeni şi de nimic.Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

Medic primar Costel Bradea

Cea mai simplă lecţie de religie

Sâmbătă, după toacă. Peste mica gospodărie se lasă liniştea. Toate sunt în bună rânduială, căci vine ziua de duminică, ziua când mergem să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat în toate zilele săptămânii. Aşa ne-a învăţat bunica. Era de ajuns să vedem pe culme, aşezate mai la îndemâna baticul alb şi cămaşa cu mireasma de mir şi de tămâie, ca să ştim că a doua zi e duminică.

Mergeam spre biserică înaintea ei, încolonate câte două, în aşa fel încât să ne vadă dacă nu uitam să salutăm, dacă nu facem vreo şotie cu care s-o facem de ruşine. Ne gândeam la câte ore de joacă am pierdut, dar câştigam cu prisosinţă cei mai frumoşi colăcei şi cele mai rumene mere.

Uneori ne prefăceam că ne doare câte ceva şi n-o mai însoţeam la biserică. Nu ne certa, avea însă o tristeţe în glas şi găsea, numai ea ştie cum, câte o pildă cu care să ne plece ochii, ori de câte ori ni se întâmpla câte ceva rău. Aşa era bunica...

Astăzi nu mai este. N-a plecat oricum însă. Ne-a lăsat iconiţele la care se ruga dimpreună cu noi, cărţile de rugăciuni îngălbenite de vreme, cărăruia din spatele casei pe unde pleca spre biserică şi pe care n-am lăsat să crească iarba.

Mergem la biserică, cele câte am mai rămas, ne rugăm pentru sufletul ei, ne doare câte ceva, dar ne prefacem că nu simţim. Ne gândim la câte ore de rugăciune vom mai câştiga, să-I mulţumim lui Dumnezeu şi bunicii noastre pentru cea mai simplă lecţie de religie.

Prof. Georgeta Pascaru

Importanţa participării la slujbele bisericii după

Sfântul Ioan Gură de Aur

Vorbind despre importanţa rugăciunii în comun, Sfântul Ioan Gură de Aur adresează credincioşilor următoarele cuvinte: „Poţi să te rogi şi acasă, dar e cu neputinţă să te rogi acasă ca şi în biserică, unde este atâta mulţime de părinţi, unde într-un suflet se înalţă rugăciuni către Dumnezeu. Nu te ascultă aşa Dumnezeu când te rogi singur, cum te ascultă când te rogi cu fraţii tăi, căci aici, în biserică, este ceva mai mult decât în casă, adică: unirea şi înţelegerea, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor[1]. Rugăciunea în comun crează climatul pentru comuniunea sfinţilor, una dintre ideile cele mai originale şi de viitor ale teologiei patristice. Sfântul Ioan precizează că preoţii se roagă pentru întreaga lume, pentru cei care au fost înaintea noastră, martiri, mărturisitori şi slujitori ai altarelor, pentru toţi cei adormiţi întru Hristos, pentru cei ce-i pomenesc, pentru cei ce vor veni după noi, fiindcă „un trup suntem cu toţii, chiar dacă unele mădulare ar fi mai strălucite decât altele; şi este cu putinţă a le câştiga din toate părţile iertarea păcatelor lor, prin rugăciuni şi prin darurile ce le aducem”[2]. Sfintele învăţături şi povăţuiri ale Marelui Părinte, se îndreaptă cu deosebire către cei care caută mai întâi sa-ţi întărească duhul, la sfintele slujbe din biserici. Dar în acelaşi timp, sunt deplânşi cei care îşi lasă sufletul să se topească de foame, trecând cu nepăsare pe lângă ospăţul duhovnicesc întins nouă de Dumnezeu mai ales la fiecare Sfântă Liturghie.

Pe cei care „nu vor să calce pragul sfântului locaş, Sfântul Ioan îi aseamănă cu cei care rătăcesc departe de sfinţita turmă, departe de casa părintească”, pierzându-şi astfel adesea „şi viaţa şi libertatea”, adică plătind cu moartea „lenevia lor”. Căci departe de „casa părintească – adică de biserică – şi de petrecerea de aici, dau de gurile ereticilor şi de limbile duşmanilor adevărului; iar aceştia, ca nişte ticăloşi şi hoţi, le fură podoaba credinţei şi-i îneacă iute, prin învăţăturile lor tulburi...”[3]. Dar cei care se întăresc şi se desfată cu hrana dumnezeieştilor cuvinte în biserică, devin răspunzători şi pentru fraţii lor, rătăcitori departe de adevăr şi primejduiţi sufleteşte: „Datoria voastră, a celor din biserică, este să vă îngrijiţi de mântuirea acelor fraţi”, spune Sfântul Ioan.

O atenţie deosebită este îndreptată mai ales către cei care frecventează biserica doar de sărbători. „Cât de mare ar fi veselia duhovnicească, cât de mare bucuria, cât de mare slava lui Dumnezeu, dacă la fiecare Liturghie aş vedea tot atât de pline sânurile bisericii (ca acum la sărbătoarea Bobotezei).” Mai departe Sfântul Ioan foloseşte drept pildă pe corăbierii şi cârmacii care dau totul pentru a străbate marea şi să ajungă în port; însă, credincioşii dimpotrivă, se străduiesc necontenit să tulbure marea vieţii, scufundându-se în mrejele grijlor vieţii, „fiind prinşi în treburile din pieţe şi de pe la tribunale, iar la biserică reuşim să ne vedem o dată sau de două ori pe an. Sau nu ştiţi că Dumnezeu a aşezat bisericile în oraşe aşa cum a aşezat porturile în mări, pentru a ne fi adăpost împotriva vârtejelor din lume, bucurându-ne de linişte?”[4].

Biserica potoleşte toate patimile trupeşti şi sufleteşti, comparate Se sfântul Ioan cu nişte fiare. Cuvintele Scripturii intră în suflet ca nişte descântece dumnezeieşti, adormind toate aceste patimi. Biserica este „mama obştească a tuturor”, iar nefericiţi sunt cei care nu pot avea parte de o aşa mare filosofie. Sfântul Părinte continuă: „Săptămâna are şapte zile; pe aceste şapte zile Dumnezeu le-a împărţit cu noi şi n-a luat El mai multe, iar nouă ne-a dat mai puţine, sau mai bine spus, nici nu le-a împărţit pe jumătate, n-a luat El trei şi nouă ne-a dat trei, ci ne-a dat şase, iar Lui i-a rămas una...Fă şi tu cu ceasurile acestei zile, ceea ce a făcut văduva aceea cu milostenia. Dă-i lui Dumnezeu două ceasuri din zi şi vei aduna în casa ta câştigul a mii de zile”[5].

Iată aşadar, ce învăţăminte măreţe ne stau le îndemână în opera acestui corifeu al Bisericii creştine, învăţături mereu actuale şi niciodată epuizabile, izvorâte din bogăţia tradiţiei patristice.

În gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este un „adevărat spital al sufletelor”[6]. La fel ca la spital, să plecăm şi noi de aici, încărcaţi cu leacuri potrivite patimilor noastre. Că nu venim la biserică doar pentru a ne întâlni unii cu alţii şi apoi să ne despărţim, ci ca fiecare să învăţăm ceva folositor”. Creştinii trebuie să vadă în biserică o adevărată şcoală duhovnicească, unde se dobândeşte mântuirea sufletelor[7]. Participarea la Biserică este una dintre datoriile principale ale credincioşilor, fiind un prilej de a ne lumina mintea hrănind-o cu învăţături sfinte.

Ionuţ Bădiliţă, student Teologie

---

[1] Cuvântul III împotriva anomeilor, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 53

[2] Omilia XLI la epistola I către Corinteni, trad. Arhim. Theodosie Athanasiu, revizuită de C-tin Făgeţan, Sofia, Bucureşti, 2005, p. 451

[3] Despre schimbarea numelor, I, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 9

[4] Cuvânt la Botezul Domnului, trad. Mitrop. Grigorie Dascălul, publicată în volumul „Predici la sărbători împărăteşti”, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 33

[5] Ibidem, p. 34

[6] Omilia XXXII la Facere, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, în P.S.B vol. 21, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 408

[7] Ibidem, 4. 409

Viaţa Sfântului Gheorghe

Scenetă religioasă

Diocleţian – împărat idolatru şi persecutor sângeros al creştinilor

Slujitori în slujba împăratului, preoţi idolatri

Atanasie, un vrăjitor temut

Gheorghe – conducător de oaste în armata împăratului, creştin

Povestitorul

Actul I – Scena 1

Diocleţian:

Aduceţi ofrande-nmiresmate

Jertfe sângeroase, tămâie şi bucate

Căci Apolo parcă-i adormit

Şi din somnu-i greu, să fie trezit!

Apolo! Apolo! Magnific zeu!

Preoţii să vină la ordinul meu

Şi să-mi prezică viitorul

Căci a-nceput să murmure poporul...

Un preot idolatru:

Majestate, Apolo n-are putere

Căci drepţii îl împiedică-n tăcere!

Diocleţian:

Care drepţi?! Spuneţi-le pe nume!

Creştini? Şi cine anume

Le este zeul? Hristos?

Acesta nu-mi este mie de nici un folos!

Deci, scoateţi tâlharii din închisoare

Şi pe creştini lipsiţi-i de soare!

Să fie ucişi cu toţii

De la mic la mare!

Aşa că scoateţi hoţii,

Criminalii, trădătorii

Eliberaţi-i în numele sărbătorii lui Apolo!

Apoi, chemaţi-mă acolo!

Scena 2

Gheorghe:

Gheorghe sunt! Al Majestăţii Voastre

Oştean şi conducător de oaste!

În numele Adevărului am venit să cer

Libertate, creştinilor ce pier!

Diocleţian:

Gheorghe, viteaz oştean

Slujbaş al armelor, brav capadocian!

Despre ce Adevăr ne vorbeşti nouă?

Gheorghe:

Despre Domnul Hristos, necunoscut vouă!

Dacă L-aţi cunoaşte, sigur V-aţi închina

Şi idolii cred că nu vă vor judeca!
Diocleţian:

Te ştiam curajos şi... înţelept! Tăcere (către mulţime)

Nu mai murmuraţi!

De ce sunteţi cu toţii intrigaţi?

Gheorghe, fiule, nouă supune-te!

Căci cu onoruri te vom înconjura şi cu cinste!

De jertfe la templu vei aduce idolilor...

Gheorghe:

Pentru Hristos, mai bine eu să mor!

Diocleţian:

Atunci ostaşi! Luaţi-l de-aici

În temniţă să-l duceţi în suliţi!

(Ostaşii îl iau în suliţi şi-l aruncă în închisoare!)

Scena 3

Diocleţian:

Tălpile să i le-nroşiţi!

Pieptul să i-l zdrobiţi!

De Hristos să-l despărţiţi!

Pe roată să-l trageţi

Şi trupul să-l rupeţi

În fiare-ascuţite!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Diocleţian:

Unde este Dumnezeul Său

Căci de chin, nu l-a scăpat, zău?!

Să mergem la templu să ne-nchinăm

Pe Apolo cu toţii să îl adorăm!

Gheorghe:

Doamne, fierbinte-i rugăciunea mea

Răbdare-n suferinţă să-mi dai aş mai vrea

Suspine nu mai scot...

Dar aud şi văd ceva!?

Văd o lumină strălucitoare

Mi se vindecă rana care mă doare...

Ce sfânt al lui Dumnezeu

A venit să-mi dezlege acum trupul meu?!

Diocleţian:

Ce se petrece nu-nţeleg

Cum de-acest tânăr e întreg?

Şi voi Anatolie şi Preotoleon,

Ostaşi neînfricaţi ai zeului Apolon

De ce pe Hristos acum îl slujiţi

Credinţa-n El de ce mărturisiţi?

(către slujitori)

Tăiaţi-i pe loc pe mişei

Iar creştinii, să îi dăm la lei!

Scena 4

Gheorghe:

Eu sunt Gheorghe! Credinţa m-a salvat!

Diocleţian:

Dacă-i aşa..

În groapa cu var să fie aruncat!

Trei zile şi trei nopţi să fie legat,

De moarte, nu va mai fi scăpat!

Gheorghe:

Doamne, fierbinte-i rugăciunea mea

Şi de astă dată, te rog, nu mă lăsa!

Dă-mi puterea să rabd pân`la sfârşit!

Diocleţian:

Slijitorilor ce aţi păţit?

Slijitorii:

Dezlegat, noi l-am găsit în var,

Nevătămat, cu faţa luminată

Cu mâinile în sus, el slavă lui Hristos arată!

Diocleţian(nervos):

Puneţi-l pe vrăjitor în tălpi de fier

Înroşite-n foc! Aleargă-l temnicer!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Cum... nici focul nu l-a putut învinge?!

Cu vine de bou până la sânge

Să mi-l loviţi!

Şi din bătaie

Să nu vă opriţi!

Slujitorii

Rănile, Stăpâne, i s-au vindecat

Căci pe Hristos, fierbinte L-a chemat!

Diocleţian:

Să-l aduceţi pe Atanasie

Cel mai mare vrăjitor, se ştie!

Scena 5

Atanasie:

Majestate, aceste două pahare

Sunt pline cu meşteşugită licoare.

Una, îl va face sluga Ta

Din alta, moartea îşi va bea!

Un slujitor:

Stăpâne, iată-l întreg

Cum s-a-ntâmplat, nu-nţeleg!

Diocleţian:

Gheorghe, fiule, spune-ne nouă tuturor

Care e secretul puterii vrăjilor?

Gheorghe:

Puterea mea e Iisus Hristos,

Care m-a-nvăţat să rabd curajos

Chinurile voastre pline de cruzime!

Hristos a redat vederea orbilor în lume,

Pe şchiopi i-a făcut să meargă

Pe cei ce n-aud să-nţeleagă!

Iar duhurile necurate

Le-a izgonit, hăt, departe!

Atanasie:

Să vedem de ai să poţi

Învia un mort din morţi!

Aşa ceva nimeni n-a reuşit,

Nici zeii şi nici vrăjitorii, negreşit.

Gheorghe:

Lacrimi fierbinţi iar mă-ncearcă

Căci aceşti păgâni, Doamne, parcă

Ar vrea să te ispitesc mereu,

Să învii şi morţi, Doamne, e prea greu!

Desigur, numai puterea Ta sfântă

Şi mila Ta neîntreruptă

Le va întări credinţa-n Tine...

O! Iată că mortul la viaţă revine!

Atanasie (foarte mirat):

Lăudat să fie

Dumnezeul lui Gheorghe, pe vecie!

Diocleţian:

Capul să-i tăiaţi acestui vrăjitor! (arată spre Atanasie)

S-a dovedit a fi un mare trădător.

Pe Gheorghe, ce creştin îşi zice

În temniţă capul să-şi culce!

Gheorghe:

Fraţilor, temniţa biserică a devenit

Cu toţii pe Hristos aici L-aţi întâlnit

Şi cei bolnavi vin să se-ntâlnească

Cu puterea Domnului cerească!

Lui Glicherie boul i-a înviat

Măritul şi cerescul Împărat!

Iar Diocleţian atât a aşteptat

Viaţa lui Glicherie i-a curmat

Vărsarea-i de sânge, botez s-a socotot

Cunună de martir, el a primit!

Povestitorul:

În acea noapte, Domnul în vis, lui Gheorghe se arată,

Iar Gheorghe pe cap o cunună poartă

Şi amândoi în lumină păşesc,

Înconjuraţi de îngeri ce-odihnă vestesc.

Scena 6

Diocleţian:

Să vină Gheorghe, chip împodobit

Cu frumuseţe, de oameni cinstit!

Mi-e milă pentru tinereţea sa

O şansă însă i-aş mai da.

Gheorghe:

La templu am ajuns cu Diocleţian

Şi văd doar idoli fumegând în van.

Bucăţi de piatră fără de suflare

Crucea lui Hristos, vă fie pierzare!

Dar ce aud, ce văd doar pietricele

Au mai rămas din duhurile rele??

Ce stăpâneau faimoşii idoli...?

Diocleţian:

Destul! În temniţă să-l legaţi

La moarte pe nerecunoscător să-l daţi!

Tu, Alexandra, soţia mea, aceeaşi soartă

Gheorghe cu tine să o-mpartă,

De înaltă trădare sunteţi acuzaţi

Şi cu sabia veţi fi tăiaţi!

Gheorghe:

Doamne, trece-le cu vederea

Neştiinţa, aceasta-i durerea

Mea ce mă frământă!

Căci viaţa-n Hristos, e calea sfântă

Care-am ales-o, către ea mă îndrept

Şi crucea lui Hristos e tot ce eu aştept!

Prof. Elena Chirvasă