Gânduri de Paşti
Au fost două braţe care au ales să îmbrăţişeze lumea într-un mod unic – Crucea. A fost un trup mort care ne-a închis în El, invitându-ne să participăm la ceea ce e joc şi prezenţă dincolo de moarte, în acel loc unde zbuciumul şi suferinţa şi-au pierdut sensul lăsînd loc speranţei şi bucuriei. Un zîmbet care ne îndeamnă să ne bucurăm cu bucuria cea netrecătoare a lui Iisus, alături de cei pe care îi iubim. Acum ne vedem în Lumină pe noi înşine şi pe toţi ceilalţi aşa cum sîntem de fapt, fii ai Luminii!
Aşadar, chiar dacă ai mai greşit în drumul tău, vino în acest loc al bucuriei, al Luminii şi al speranţei, căci Învierea Lui e şi a noastră, viaţa Lui e şi a noastră, revino mereu în acest loc, unde te aşteaptă Hristos Înviat!
Claudia Şuşu, studentă Teologie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu