Familia creştină între iluzie şi realitate

A încerca să vorbeşti astăzi despre familia creştină înseamnă a te lupta de fapt cu un paradox, cu atât mai mult cu cât, din păcate, această noţiune nu mai trezeşte multora dintre noi nici o semnificaţie reală.
Dar cum ar putea să trezească când zilnic nu facem decât să înăbuşim în noi necesitatea unei familii şi să tratăm cu scepticism orice ar putea avea legătură cu noţiunea de creştin...
Privesc zilnic în jurul meu, într-o lume din ce în ce mai lipsită de Dumnezeu, văd trecând pe lângă mine oameni care nu mai au timp să privească sau să le pese de cei de lângă ei, ca nişte roboţei programaţi să-şi consume bateriile alergând până la epuizare după bani, după faimă, după plăceri....şi îmi dau seama ca şi eu am devenit unul dintre ei. E atât de uşor să fii târât de vâltoarea asta plină de iluzii deşarte pe care noi o numim viaţă şi să uiţi de tot ce ar trebui să conteze cu adevărat...
Şi totuşi, aproape inconştient, fiecare din noi caută căldura unei familii, fiecare încearcă să-şi umple golul din suflet cu ceva şi neînţelegând că acel ceva nu poate fi decât iubire, ne mirăm de ce avem uneori totul şi simţim că de fapt nu avem nimic.
Familia ar trebui să aibă un rol foarte important în formarea noastră ca oameni iar părinţii, aşa cum spunea şi marele om de cultură Tudor Opriş, reprezintă "o forţă educaţională imensă". Tocmai de aceea ar trebui ca această forţă să fie canalizată în scopul unei educaţii în spiritul creştin.
Din păcate, însă, astăzi, această familie e «bolnavă», roasă în fiecare zi şi atacată din toate părţile de microbii modernismului: egoism, goană după avere, falsă credinţă, mândrie, pornografie şi toate celelalte lucruri cu care suntem intoxicaţi într-o societate care nu ne învaţă decât să ne căutăm împlinirea în soluţii şi plăceri materiale, îndepărtându-ne între noi ca indivizi.
Cu toate acestea unii dintre noi mai speră încă să-şi făurească într-o zi un cămin bazat pe dragoste şi înţelegere, fidelitate şi credinţă. Alţii chiar au reuşit acest lucru şi ei reprezintă o dovadă vie că a dori să trăieşti într-o astfel de familie nu e totuşi o iluzie... şi că posibilitatea ca acest lucru să devină realitate ne aparţine.
Să ne întoarcem deci către omul din noi, către Dumnezeu şi să nu uităm că toţi suntem copii Lui, că El a dorit ca toţi să alcătuim o familie creştină, să încetăm a ne judeca şi să ne ajutăm unii pe alţii pentru a răzbi în încercări.

Ilieş Doleanu Mihaela – studentă Drept