Paul Evdochimov – Despre icoana Naşterii Domnului
“Pruncul culcat în peşteră înseamnă deja coborârea Cuvântului la iad şi expresia cea mai pătrunzătoare, poate, a prologului celei de-a patra Evanghelii: «Lumina luminează în întuneric». Polaritatea absolută pe care o conţine acest cuvânt ne obligă să înţelegem termenul de «întuneric» în sensul său ultim, de infern, desemnând deci tot tragismul Intenţiei lui Dumnezeu pe parcursul istoriei. Din perspectiva timpului, e cea mai înspăimântătoare coexistenţă a Luminii şi-a întunericului, a lui Dumnezeu şi a Satanei. Din perspectiva veşniciei: «Soarele care a apus o dată cu El a risipit pentru totdeauna întunecimea morţii».
Prezenţa boului şi a măgarului, lângă leagăn, trimite încă o dată la Isaia: «Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea stăpânului său, dar Israil nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă înţelege!» (Isaia I, 3). Simbolismul viţelului de sacrificiu şi al măgăriţei Împăratului care intră în Ierusalim este întărit prin cel al păstorilor cu oile lor şi al plantelor (orice idilă bucolică fiind exclusă) şi desemnează demnitatea mesianică a Copilului: «El se va hrăni cu lapte şi cu miere, până în vremea când va pricepe să respingă răul şi să aleagă binele.» (Isaia VII, 15). Pământul Făgăduit este imaginea Împărăţiei mesianice în care curg râuri de lapte şi miere (Ieşire III, 8). Matei (IV, 15-16) îl citează pe Isaia (VIII, 23) şi îl pune din nou în legătură cu vestirea naşterii lui Hristos: atunci «muntele (mesianic) va fi loc de păscut pentru boi şi oile vor călca pe acolo.» (Isaia VII, 25); acesta este peisajul foarte exact al icoanei.
Păstorii ne amintesc însă imediat de chipul Păstorului-Mesia. Semnificaţia peşterii proiectează o foarte curioasă lumină asupra parabolei Bunului Păstor (Ioan X, 1-21) şi îi oferă greutatea unei viziuni ioaneice a «coborârii la iad». Staulul în care oile Îl aşteaptă pe adevăratul Păstor, pe Mesia, este iadul, valea «umbrei morţii» (Psalm XXIII, 4): «Cel care nu intră pe uşă … este un hoţ». Hoţ este numele Satanei; el nu poate intra pe uşa care este Hristos, el pătrunde la oi pe căile lăturalnice ale minciunii. Păstorul Mesia «cheamă oile una câte una şi le scoate afară», El vine pentru «a le scoate afară», afară din staulul-iad-moarte, «pentru a le da viaţă» - «pentru a îndrepta orice fiinţă de la uşile fără de soare spre măreţia de viaţă dătătoare». Tema Păstorului câştigă în profunzime: El nu e numai Cel care mântuieşte şi călăuzeşte, ci şi Cel care te răpeşte morţii, dându-te vieţii.”
Prezenţa boului şi a măgarului, lângă leagăn, trimite încă o dată la Isaia: «Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea stăpânului său, dar Israil nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă înţelege!» (Isaia I, 3). Simbolismul viţelului de sacrificiu şi al măgăriţei Împăratului care intră în Ierusalim este întărit prin cel al păstorilor cu oile lor şi al plantelor (orice idilă bucolică fiind exclusă) şi desemnează demnitatea mesianică a Copilului: «El se va hrăni cu lapte şi cu miere, până în vremea când va pricepe să respingă răul şi să aleagă binele.» (Isaia VII, 15). Pământul Făgăduit este imaginea Împărăţiei mesianice în care curg râuri de lapte şi miere (Ieşire III, 8). Matei (IV, 15-16) îl citează pe Isaia (VIII, 23) şi îl pune din nou în legătură cu vestirea naşterii lui Hristos: atunci «muntele (mesianic) va fi loc de păscut pentru boi şi oile vor călca pe acolo.» (Isaia VII, 25); acesta este peisajul foarte exact al icoanei.
Păstorii ne amintesc însă imediat de chipul Păstorului-Mesia. Semnificaţia peşterii proiectează o foarte curioasă lumină asupra parabolei Bunului Păstor (Ioan X, 1-21) şi îi oferă greutatea unei viziuni ioaneice a «coborârii la iad». Staulul în care oile Îl aşteaptă pe adevăratul Păstor, pe Mesia, este iadul, valea «umbrei morţii» (Psalm XXIII, 4): «Cel care nu intră pe uşă … este un hoţ». Hoţ este numele Satanei; el nu poate intra pe uşa care este Hristos, el pătrunde la oi pe căile lăturalnice ale minciunii. Păstorul Mesia «cheamă oile una câte una şi le scoate afară», El vine pentru «a le scoate afară», afară din staulul-iad-moarte, «pentru a le da viaţă» - «pentru a îndrepta orice fiinţă de la uşile fără de soare spre măreţia de viaţă dătătoare». Tema Păstorului câştigă în profunzime: El nu e numai Cel care mântuieşte şi călăuzeşte, ci şi Cel care te răpeşte morţii, dându-te vieţii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu