Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre căsătorie

„ ...fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efes. 5,33)

Un mare înţelept, înşiruind cele mai de seama binecuvântări, a pomenit-o şi pe aceasta: "bărbatul cu femeia care se înţeleg bine unul cu altul."(Sir. 25,2). Altundeva întăreşte că: "Prietenul şi tovarăşul la vreme se întâlnesc, şi mai mult decât amândoi, femeia cu bărbatul." (Sir. 40.25). În pronia Sa divină, Dumnezeu a orânduit de la începuturi această unire între bărbat şi femeie şi a grăit de cei doi ca de una: bărbat şi femeie El i-a creat (Gen. 1,27) şi nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi sunteţi una în Hristos Iisus (Gal. 3.22). Nu există relaţie între semeni mai adâncă decât aceea dintre bărbat şi femeie, dacă ei sunt uniţi aşa cum ar trebui. Când fericitul David îl jeluia pe Ionatan, care era un suflet cu el, cu ce a asemuit el mareţia iubirii lor? "Iubirea ta a fost pentru mine mai presus de iubirea femeiască."(II Regi 1,26). Puterea acestei iubiri este cu adevărat mai mare decât orice pasiune. Unele doriri pot fi puternice, dar aceasta singura nu cade niciodată. Această dragoste (eros) este adânc sădită în fiinţa noastră. Neobservată de noi, ea face ca trupurile bărbaţilor şi ale femeilor să se atragă, pentru că dintru început femeia a fost din bărbat, şi din femeie şi bărbat, alţi bărbaţi şi femei s-au născut. Vedeţi acum cât de adâncă este această unire şi cum Dumnezeu a creat-o în chip divin dintr-o singură fire? I-a îngăduit lui Adam să se căsătorească cu Eva, care îi era mai mult decât soră sau fiică, era sânge din sângele lui! Dumnezeu a făcut ca întreaga omenire să-şi aibă obârşia întru aceasta. Pe de o parte, Dumnezeu nu a făcut femeia separat de bărbat, pentru că acesta ar fi considerat-o cu totul osebită faţă de el. Nici nu a lăsat femeia să dea naştere de prunci fără de bărbat. Dacă ar sta aşa lucrurile, ea şi-ar fi îndeajuns sieşi. În loc de acestea, precum ramurile unui copac pornesc din acelaşi trunchi, El l-a făcut pe unul-Adam să fie obârşia întregii omeniri, împreună bărbat şi femeie, şi a făcut cu putinţă ca bărbaţii şi femeile să-şi fie suficienţi loruşi. Mai târziu, a oprit pe bărbaţi să se căsătorească cu surorile sau fiicele lor, pentru ca iubirea noastră să nu se mărginească la mădularele familiei, şi să fie luată restului omenirii. Toate acestea sunt cuprinse în cuvintele lui Hristos: "El i-a făcut de la început bărbat şi femeie."(Mat. 19,4).

Dragostea dintre bărbat şi femeie este puterea care ţine societatea laolaltă. Bărbaţii vor ridica armele şi chiar îşi vor jertfi viaţa pentru acesta iubire. Sf. Pavel nu ar fi întărit acest subiect fără o pricină temeinică; de ce ar mai fi spus Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, ca Domnului? Pentru că atunci când domneşte înţelegerea, copiii cresc bine, gospodăria este bine întreţinută, iar vecinii, prietenii şi rudele laudă rezultatul. Şi astfel, şi familia şi societatea dobândesc mari foloase. Iar când nu există înţelegere, totul devine confuz şi valorile se răstoarnă. Când este pace între căpeteniile unei oştiri, totul se desfăşoară în orânduială, dar când nu e, toate sunt în neorânduială. La fel este şi aici. De dragul înţelegerii, atunci, a spus: Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului.

Să presupunem, atunci, că bărbatului îi este a ocupa locul capului, şi femeii cel al trupului, şi să ascultăm ce înseamnă “căpetenie”: căci bărbatul este capul femeii, precum şi Hristos este capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor este. Astfel precum Biserica se supune lui Hristos, şi femeile să se supună bărbaţilor lor în toate. Observaţi că imediat după ce zice că bărbatul este capul femeii, precum Hristos este capul Bisericii, spune de îndată că Biserica este Trupul Său, şi El însuşi Mântuitorul ei. Este capul, cel ce ţine bunăstarea trupului. În celelalte epistole, Pavel deja a aşternut temelia dragostei între soţi, şi a încredinţat bărbatului şi femeii sale locul lor cuvenit: bărbatului, cel de conducător şi sprijinitor, şi femeii, cel de supunere. Astfel precum Biserica se supune lui Hristos – şi Biserica, aduceţi-vă aminte, constă atât din bărbaţi cât şi din femei – femeile să se supună întru toate bărbaţilor lor, ca lui Dumnezeu.

Aţi auzit ce importanţă are ascultarea; l-aţi lăudat şi v-aţi minunat de Pavel cum ne uneşte vieţile, aşa cum ne-am aştepta de la un om minunat şi duhovnicesc. Şi bine aţi făcut. Dar acum ascultaţi-l ce mai cere de la voi; nu şi-a încheiat pilda. "Bărbaţilor, grăieşte el, iubiţi pe femeile voastre precum şi Hristos a iubit Biserica." Aţi văzut de câtă ascultare este nevoie; acum ascultaţi câtă iubire este trebuincioasă. Vrei ca femeia să-ţi fie supusă, aşa cum Biserica îi este lui Hristos? Atunci ia-ţi răspunderea unei asemenea purtări de grijă pentru ea, asemenea celei a lui Hristos pentru Biserică. Şi chiar dacă va fi cândva trebuinţă să-ţi dai viaţa pentru ea, da, chiar dacă va trebui să treci prin orice fel de suferinţă, să nu dai înapoi. Chiar de vei îndura toate acestea, nu vei fi făcut nimic ca să fii pe potriva a ceea ce a făcut Hristos. Tu te jertfeşti pentru cineva cu care eşti deja unit, dar El S-a dăruit cuiva care I-a întors spatele şi care Îl ura. Apoi, la fel cum El a cinstit-o [Biserica] aşezând la picioarele Sale pe cea care I-a întors spatele, care L-a urât, respins, dispreţuit, săvârşind aceasta nu prin ameninţări, sau violenţă, sau îngrozire, fără nimic din toate acestea, ci prin dragostea Sa neistovită; astfel deci trebuie să te porţi cu soţia ta. Chiar dacă o vezi că nu te apreciază, că te dispretuieşte şi te batjocoreşte, tot vei putea să o supui, prin afecţiunea, blândeţea, şi marea ta grijă pentru ea. Nu este influenţă mai puternică decât legătura dragostei, mai ales cea dintre bărbat şi femeie. O slugă poate fi învăţată să se supună prin teamă; dar chiar şi ea, provocată prea tare, îşi va caută în curând libertatea. Dar tovarăşa de viaţă a cuiva, maica copiilor săi, izvorul bucuriilor sale, nu trebuie niciodată înlănţuită cu frică şi ameninţări, ci cu dragoste şi răbdare. Ce fel de căsnicie poate fi aceea în care femeia se teme de bărbatul său? Ce fel de mulţumire ar putea avea bărbatul însuşi, dacă trăieşte cu femeia sa ca şi cum i-ar fi roabă, şi nu ca şi cu o femeie, după propria ei voie? Suferă orice de dragul ei, dar nu o dispreţui nicicând, căci Hristos nu a făcut niciodată aceasta faţă de Biserică. [...]

Pavel a înfăţişat întocmai bărbatului şi femeii care este purtarea cuvenită amândurora: ea ar trebui să i se plece pentru că este capul, iar el să o iubească ca pe trupul său. Dar cum poate fi împlinită această purtare? Trebuie să fie limpede aceasta; acum vă voi spune cum. Se va împlini dacă ne îndepărtăm de arginţi, dacă ne nevoim mai mult decât orice pentru virtute, dacă păstram în faţa ochilor noştri frica lui Dumnezeu. Ceea ce Pavel îi povăţuieşte pe slujitori în capitolul următor ni se potriveşte şi nouă la fel de bine, ...ştiind că pentru orice bine pe care îl îndeplineşte omul va primi răsplată de la Domnul. (Efes. 6,8). Iubeşte-o nu atât pentru ea, ci pentru Hristos. De această dată Apostolul spune, fiţi supuse... ca Domnului. Săvârşiţi toate de dragul lui Dumnezeu, în duhul ascultării de El. Aceste cuvinte ar trebui să fie îndeajuns pentru a ne convinge să evităm certurile şi neînţelegerile. Nici un bărbat nu ar trebui să creadă vreunei învinuiri din partea altcuiva, către femeia sa, şi invers; nici femeia nu trebuie să urmărească în chip exagerat plecările şi venirile bărbatului său, dacă el s-a dovedit întotdeauna deasupra oricărei neîncrederi. Şi dacă îţi închini ziua lucrului şi prietenilor, şi seara femeii; dar ea tot nu este mulţumită, ci este geloasă după mai mult din timpul tău? Nu te necaji de plângerile ei; ea te iubeşte, nu se poartă necugetat - mustrările vin din afecţiunea adânca pe care ţi-o poartă, şi din teamă. Da, îi este teamă că îi va fi furat patul conjugal, că altcineva o va lipsi de cea mai mare binecuvântare, că altcineva i-l va lua pe cel ce îi este cap.

O femeie nu ar trebui să-şi cicălească niciodată bărbatul: "Eşti laş şi leneş şi îţi lipseşte ambiţia! Priveşte la rudele şi vecinii noştri; au bani din belşug. Soţiile lor au mult mai mult decât mine." Nu lăsaţi pe nici o femeie să grăiască unele ca acestea; ea este trupul bărbatului ei, şi nu este pentru ea să-i poruncească capului, ci să i se supună şi să asculte. "Dar de ce să sufere sărăcia?" vor întreba unii. De este săracă, să se mângâie cu gândul la cei ce sunt mult mai săraci. Dacă şi-ar iubi bărbatul cu adevărat, niciodată nu i-ar vorbi astfel, ci ar preţui că este lângă ea, mai mult decât tot aurul din lume... Împodobeşte-ţi casa simplu şi cu bun gust. Dacă mirele îi arată soţiei că nu are nici o plăcere în excesele lumeşti, şi că nu le doreşte, căsnicia lor va rămâne neatinsă de influenţele celui rău care sunt atât de des întâlnite în zilele noastre. Să evite muzica nepotrivită şi dansurile ce sunt atât de la modă acum.

Sunt conştient că mulţi mă consideră ridicol pentru că dau astfel de poveţe; dar, dacă mă veţi asculta, pe măsură ce trece vremea, veţi înţelege avantajele unui fel de viaţă liniştit. Nu veţi mai râde de mine, ci în schimb veţi râde de felul în care vieţuiesc acum oamenii, precum copiii fără minte sau oamenii beţi. Atunci, care este îndatorirea noastră? Înlăturaţi din vieţile voastre muzica ruşinoasă, lipsită de modestie şi diavolească, şi nu va însoţiţi cu oameni care se bucură de astfel de distracţii destrăbălate. Când mireasa îţi va vedea felul de viaţă, îşi va spune: "Minunat! Ce om înţelept este bărbatul meu! Nu dă nici o însemnatate acestei vieţi trecatoare; s-a căsătorit cu mine ca să fiu o mamă bună a copiiilor lui şi un administrator grijuliu al gospodăriei sale." Va fi acest fel de viaţă neplăcut pentru o tânără mireasă? Poate doar pentru o scurtă vreme, şi apoi va descoperi cât de încântător este acest chip de viaţă. Îşi va păstra modestia, dacă tu o păstrezi pe a ta. Nu te angaja în convorbiri netrebuincioase; vorbirea prea multă nu foloseşte pe nimeni. Întotdeauna când oferi o povaţă femeii tale, începe prin a-i spune cât de mult o iubeşti. Nimic nu o va convinge mai bine să recunoască înţelepciunea cuvintelor tale, decât convingerea că îi vorbeşti cu o afecţiune sinceră. Spune-i că eşti convins că banii nu au însemnătate, că numai tâlharii însetează după ei în toată vremea, că o iubeşti mai mult decât orice avere; şi, într-adevăr, o tânăra înţeleaptă, chibzuită şi evlavioasă este mai de preţ decât toţi arginţii din lume. Arată-i că-i preţuieşti tovărăşia, şi că preferi să stai acasă decât să fii plecat. Preţuieşte-o de faţă cu prietenii şi copiii tăi. Rugaţi-vă împreună acasă şi duceţi-vă la Biserică; când vă întoarceţi acasă, întrebaţi-vă unul pe altul înţelesurile rugăciunilor şi ale celor ce s-au citit. Dacă sunteţi covârşiţi de sărăcie, amintiţi-vă de Petru şi Pavel, care au fost slăviţi mai mult decât împăraţii sau decât cei bogaţi, cu toate că au răbdat de foame şi de sete. Amintiţi-vă unul altuia că nu este nimic în viaţă de care să vă fie frică, în afară de a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă aşa va fi căsnicia voastră, desăvârşirea aceasta îl va concura pe cel mai sfânt monah.

Dacă le vom căuta pe cele desăvârşite, celelalte vor veni de la sine. Domnul spune "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi toate celelalte se vor adăuga vouă" (Mat. 6,33). Ce fel de oameni socotiţi că vor fi copii unor astfel de oameni? Ce fel de persoane vor fi cei ce le vor căuta tovărăşia? Nu vor fi ei într-un sfârşit primitori a nenumărate binecuvântări? De obicei, copiii moştenesc caracterul părinţilor lor, pentru că s-au format în acelaşi temperament, iubesc ceea ce iubesc şi părinţii lor, vorbesc în acelaşi fel, şi lucrează cu aceleaşi năzuinţe. Dacă ne rânduim într-acest fel viaţa şi cercetăm sârguincios Scripturile, vom găsi lecţii care să ne călăuzească în tot ceea ce avem trebuinţă!

O selecţie din Asupra căsătoriei şi vieţii de familie de Sf. Ioan Gură de Aur