Omul

Încercând să înţeleagă «taina omului» şi relaţia sa cu Creatorul, psalmistul se întreabă: «Ce este omul, Doamne, că-ţi aminteşti de el sau fiul omului că-l pomeneşti pe el?».
Într-adevăr omul nu e o creatură între celelalte, ci cu totul specială, căci doar la facerea lui a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră...» - întipărind în lutul plămădit de «mâinile Sale» – lumină, conştiinţă, gândire, dragoste, putere de stăpânire a pământului. Iată de ce va zice tot autorul psalmilor: «Micşoratu-l-ai pe el cu puţin faţă de îngeri...».
Omul poartă în inima sa amprenta dumnezeirii: «Şi a suflat Dumnezeu asupra omului şi s-a făcut omul suflet viu».
Slujba înmormântării unui creştin este o adevărată «teologie a omului». Am putea spune că ea cuprinde întreaga învăţătură creştină despre om. Cea mai teologică definiţie a omului o găsim aici şi anume: «Cine eşti omule?». Răspuns: «Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar deşi port ranele păcatului».
Acesta este omul – slavă negrăită, dar purtând asupra sa urmările păcatului.
Cu toate acestea, Omul cel nou – Hristos Domnul a şters urmările păcatului căci a luat asupra Sa păcatul omenirii şi l-a pironit pe lemnul Crucii.
Omul – «fiinţă amestecată din smerenie şi din mărire» poate astfel să strige către Dumnezeu: «Avva, Părinte!».
Pentru a înţelege mai profund taina omului în creştinism, să ne amintim cuvintele Apostolului Pavel de la II Corinteni VI-VII: «Fraţilor, noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu, precum Domnul a zis că: «Voi locui în ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi şi voi fi vouă Tată şi voi veţi fi Mie fii şi fiice», zice Domnul Atotţiitorul. Deci având aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului, săvârşind sfinţenie întru frica lui Dumnezeu.»

Preot dr. Ioan Chirvasă