“Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte Miluieşte-ne pre noi…..”

Soarele a coborât pe pământ cu binecuvântarea Domnului şi am simţit razele lui ca un vis devenit realitate. Mi-a mângâiat cu blândeţe creştetul obosit de atâta cotidiană povară... A mai îngăduit un răsărit, ca o nouă şansă de a trage şi azi după noi traista tuturor virtuţilor. Îngeri păzitori vestesc în chip atât de firesc: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot...” în timp ce cu aripa lor neîntinată alintă zorile care au învelit noaptea ce tocmai s-a pierdut dincolo de timp şi spaţiu.....”Păzeşte-ne Doamne de tot răul ce umblă în întuneric….” şoptesc o rugă deplină, inspirată de puterea Duhului Sfânt, cu toată nădejdea, ca ochii mei să nu mai vadă atâta deşertăciune … ”Teama de întuneric” este o iluzie dar EL mă învredniceşte să merg intens înainte, spre un Pământ al Făgăduinţei de care sufletul meu este atât de-nsetoşat... Coboară speranţa până în adâncurile cele mai smerite ale inimii mele, simt Lumina în deplinătatea divinităţii atât de real, ca o Liturghie autentică de duminică….Percep atât de acut puterea Lui în fiece fir de iarba care se zbate să iasă din întunericul pământului, simt cerul, ca pe-un Corn al Abundenţei, sălaşul divin pe unde Domnul îşi poartă paşii, îmi aduc aminte că există „floarea” şi mă regăsesc maiestuos în culorile ei, ca zâmbetul de pe faţa angelică a unui copil neprihănit... gândurile mele ca păsările cerului…. zborul sufletului meu către Dumnezeu…. Puritatea este dată de concentraţia particulelor de suflet neîntinat iar durerea este dată de faptul că, în marea noastră neputinţă ne asumăm cu atâta naivitate ignorantă de a uita că pe Dumnezeu nu îl putem păcăli.....Cădem deseori în rugăciune, cu mâinile împreunate, implorând iar uneori căutăm cu disperare spovedania cea aducătoare de mântuire nevoindu-ne în prăbuşirile noastre abisale, încercând perpetuu să ne asumăm forţa de a bate pentru a ni se deschide...: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi...AMIN!”
Calea fiecăruia va fi una asumată şi atribuită fără dubiu, la orice nivel de simţire se află omul în drumul său evolutiv, căutând armonia de a trăi cum este bineplăcut LUI....A face dreptate, a simţi milostenia ca pe o profesiune de credinţă –dincolo de cuvinte – şi a o împlini aşa cum te aprofundezi cu vocaţie într-o confesiune, căci fără de ea - credinţa este stearpă. A nu aştepta de la om ci de la El, a implora mereu, precum Solomon, pentru înţelepciunea de-a distinge între bine şi rău, a trăi aşa de frumos ca şi cum ar fi în fiece zi o ultimă zi... şi a pleca, în cele din urmă, pregătit...
Dumnezeu în marea Sa milostivire s-a îndurat şi de neamul acesta, aşa am primit în dar Bucovina, pământ binecuvântat, oază de spiritualitate autentică aruncată „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, în care liniştea se întrepătrunde cu ruga atâtor mari înduhovniciţi ai neamului românesc, cu sălaşuri ale îndumnezeirii în care s-au nevoit cu atâta smerenie Sfinţi şi Chemaţi ai Domnului la mântuire, unde la adăpostul atâtor lăcaşuri monahale te poţi retrage cu dăruire şi răbdare în sensul cel mai unic cu putinţă, în ruga cea de taină.... suferinţa, lacrima care purifică, zdrobirea inimii, toate acestea şi mai mult decât acestea pentru a ne salva.... Şi acolo vântul aduce voia Lui iar stele neprihănite visează necontenit la culorile curcubeului, la pădurile seculare ale Bucovinei în care acordurile viorii lui Ciprian Porumbescu s-au adunat şi cântă ca-ntr-un omagiu - durerea, în Balada zbuciumului sufletesc, atâta suavă întrepătrundere de o acurateţe aproape nepământeană....
A simţi cât de minunată este Creaţia...a trăi cu inima curată fiecare lacrimă de clipă care ne este revelată... a ne aminti că dorul este profund românesc, a descoperi în micile detalii marile adevăruri....şi dintre toate acestea, apogeul: „dragostea... care este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, dragostea care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu simte mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău...”(Epistola I către Corinteni a Sf. Apostol Pavel 13,…)... Dragostea... deplinătatea darurilor făcute nouă de către Dumnezeu.

Any-Mary Herţescu – jurist