Interviu cu Pr. prof. Semen Petre – Despre Sf. Prooroc Daniel

1. Părinte profesor, vă rugăm să oferiţi, pentru revista noastră parohială, „Mărgăritarul Credinţei”, câteva cuvinte despre viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Daniel.

Despre Proorocul Daniel aflăm din informaţiile transmise de Sfânta Scriptură. El a făcut parte din nefericitul lot de exilaţi în ţara Babilonului. A fost luat captiv în anul 606 î.Hr., o dată cu regele evreu Ioiachim de către armatele cuceritorului timpului, Nabucadneţar (Nabucodonosor) al Babilonului.Era în politica timpului, cum s-a preluat mai târziu şi în politica imperiului otoman, ca tinerii de viţă nobilă să fie crescuţi şi cultivaţi la curtea imperială sau la curtea stăpânitorului, din două raţiuni: în primul rând să poată controla prin ei familiile regale, pentru că erau de neam regal, şi în al doilea rând să se autoflateze că printre achiziţiile cuceririlor se află cât mai mulţi regi. La un moment dat, ne spune profetul Ieremia, erau în jur de peste o sută de regi care stăteau şi mâncau din mila regelui Nabucodonosor la curtea Babilonului. El a fost luat, deci, captiv alături de alţi tineri nobili şi selectaţi în vederea pregătirii. Probabil au fost supuşi unui test al timpului şi s-au dovedit că sunt cei mai capabili şi apţi de a-şi însuşi cunoştinţele şi limba stăpânitorilor, în vederea folosirii, în primul rând, ca intermediari pentru iudei, transmiţători ai ordinelor stăpânitorilor către supuşi, dar într-un fel şi interpreţi ai culturii ebraice faţă de stăpânirea babiloniană.Daniel era în exil alături de alţi trei tineri, probabil tot de spiţă nobilă, nu ştim exact din ce familii nobile proveneau pentru că textul în sine se concentrează, se focalizează pe personalitatea Sfântului Daniel. Ceilalţi trei colegi de-ai săi, se numeau Anania, Azaria şi Misail.De remarcat că Sfânta Scriptură nu foloseşte numele proprii la întâmplare. Ele au o mare valenţă teologică şi încărcătură simbolică. Dacă numele de Daniel înseamnă „Dumnezeu este Judecătorul meu”, numele de Misail este înrudit cu Mihail, „Cine este ca Dumnezeu?”, Hanania, „Dumnezeu este plin de har” sau „El este Cel care ne dă harul”. În final, Azaria, „Cel care întăreşte” sau „Dumnezeu este cel care întăreşte”.Prin numele date copiilor, în societatea biblică a timpului, deducem că avem de-a face cu nişte tineri crescuţi cu frica de Dumnezeu şi în tradiţia religioasă strămoşească. Când ajung la Babilon li se schimbă numele. Din numele care au relevanţă pentru mărturisirea credinţei în Dumnezeu, a părinţilor şi a lor, li se pun nume străine pentru că stăpânitorul nu vrea să audă de numele lui Dumnezeu. Aici putem găsi şi un simbolism al răutăţii care nu vrea să audă de Dumnezeu, nu vrea să audă de numele Lui, şi cu atât mai puţin de lucrarea Sa.

2. Consideraţi că Sf. Prooroc Daniel ocupă un loc special în istoria biblică a Vechiului Testament?

Aş zice că ocupă un loc special nu numai în istoria biblică a Vechiului Testament ci şi în istoria poporului evreu, în timpul relaţiilor sale cu puterea caldeiană. Exilul evreilor în ţara Babilonului a fost un dezastru din perspectivă naţională şi religioasă.Din perspectiva planurilor lui Dumnezeu, a fost un element pozitiv extraordinar pentru că ei au făcut, de fapt, misiune. Acolo unde i-a trimis Dumnezeu au mărturisit credinţa monoteistă şi dovada cea mai elocventă este că au supravieţuit asimilării. Nu poţi supravieţui asimilării fără o bază spirituală foarte solidă şi aceasta a fost Sf. Scriptură şi Legea, pe care le-au promovat printre iudeii din Babilon, în primul rând, profeţii ridicaţi de Dumnezeu, din rândul cărora face parte şi acest tânăr Daniel.El însă a avut o poziţie cu totul specială. Este primul profet evreu care şi-a desfăşurat misiunea, pe termen lung, printre păgâni. El a îndeplinit trei oficii: a fost guvernator regal, cronicar regal şi profet.

3. Cum trebuie să înţelegem expresia „urâciunea pustiirii” din profeţia sa?

În primul rând, trebuie să ne raportăm la interpretarea pe care o dă Biserica. În abordarea Sf. Scripturi se cuvine să avem o frică de Dumnezeu pentru că nu e o carte de lectură oarecare. Ea este tezaurul Bisericii. Biserica a primit-o, Biblia s-a născut în Biserică, căci Biserica e mai veche decât Biblia, mă refer la Biblia Noului Testament.Şi explicaţia Sf. Scripturi vizavi de expresia „urâciunea pustiirii” la Daniel are în vedere înlocuirea adorării lui Dumnezeu cu surogate de adorări. Adică intrarea puterii romane în sanctuarul din Ierusalim şi ocuparea cetăţii ca atare. Deci, Profetul Daniel a prevăzut luminat de Duhul Sfânt, intrarea lor în sanctuarul lui Solomon, când în locul slavei lui Dumnezeu a fost instaurată statuia lui Zeus Olimpianul şi nu numai.Transferată pe plan spiritual, orice înlocuire a adorării, a cinstirii adevăratului Dumnezeu cu creatura este tot o „urâciune a pustiirii” indiferent că e vorba de obiecte sau de persoane. Când un imperator sau un preşedinte sau ce-o fi pretinde să fie adorat în locul lui Dumnezeu este tot o „urâciune a pustiirii” pentru că numai Dumnezeu este dătător de viaţă, celelalte sunt sortite, mai devreme sau mai târziu, pustiirii.

4. Care a fost rolul Profetului Daniel în păstrarea conştiinţei mesianice a poporului evreu?

Daniel a avut totuşi o sarcină extraordinară în Babilon că a ţinut printre conaţionalii săi conştiinţa trează în Dumnezeul revelat. I-a îmbărbătat, i-a încurajat, i-a învăţat şi de aceea a fost numit pe drept cuvânt „profetul exilului babilonic” alături de mai tânărul său coleg Iezechiel, care îl şi laudă în scrierea sa; e vorba de capitolul 14, unde se zice: „Aţi auzit de înţelepciunea lui Daniel”.El profeţeşte de timpul venirii Mântuitorului.Este extrem de greu de interpretat textul, dar, practic, Duhul i-a descoperit cu aproximaţie perioada în care Mesia va veni. Şi face acolo nişte calcule: este vorba de binecunoscutul capitol 9, unde zice că s-a rugat îndelung, şi este foarte interesant aici de făcut sublinierea că Profetul Daniel a dat dovadă şi de o smerenie extraordinară în relaţie cu semenii săi şi cu Dumnezeu.Doream să spun, de asemenea, că la capitolul 9 profetul se asociază păcatelor lumii în care trăia, în special a coreligionarilor săi. Mesajul pe care îl desprindem din tot acest capitol este să nu ne situăm niciodată pe o poziţie superioară: „S-a stricat lumea” – auzi vorbind pe mulţi, „S-a înrăit lumea, nu mai vrea Dumnezeu cu noi”. Nu spune că ne-am înrăit, ca Profetul, „Suntem răi, Doamne, merităm să fim pedepsiţi”.Aici la acest capitol 9, de fapt, profetul a postit şi s-a rugat după ce citise Scriptura şi a aflat de la Ieremia că se cam încheiase perioada exilului. Dumnezeu le-a fixat un timp de penitenţă, 70 de ani. Dar a zis să nu-L întrebe pe Dumnezeu până ce nu se pregăteşte cu post, meditaţie şi rugăciune. Şi după post, zice: „Şi când ai început tu să te rogi, mi-a venit poruncă” – îi spune cineva, e vorba de Gavriil (eroul sau luptătorul lui Dumnezeu, sau împlinitorul voii lui Dumnezeu). I-a dat vestea şi i-a descoperit că au trecut într-adevăr 70 de ani cât a calculat că se cuvenea, conform descoperirii, dar zice: 70 de săptămâni sunt hotărâte pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului până ce se va ispăşi fărădelegea şi păcatul şi nelegiurea şi va veni dreptatea cea veşnică. Dreptatea cea veşnică a fost identificată de majoritatea gândirii patristice ca fiind Fiul lui Dumnezeu.Zice „şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni”; s-au făcut de către exegeţi calcule: e vorba de 70 × 7 = 490 de ani vor mai trece de la Daniel, de la ieşirea poruncii de zidire a Ierusalimului până când va veni Cel Uns. Şi s-a putut determina că e vorba de refacerea sub Zorobabel a cetăţii Ierusalimului, nu a templului ca atare şi Mântuitorul a fost identificat ca împlinind, în timp, cuvântul vestit de Daniel.

5. Ştim că profetul Daniel a fost un tânăr virtuos într-o lume decăzută. Vedeţi vreun mesaj al acestui profet pentru tinerii de azi?

Nu ştiu cât a fost de decăzută lumea de atunci sau cât e acum. Spuneam adineauri că Daniel, spre deosebire de mulţi alţii, a conştientizat că avem un destin comun în păcat şi în pocăinţă. Deci, el se simţea culpabil în egală măsură cu poporul evreu din care făcea parte. Există un exeget catolic (Pierre Doubenois) care spune că suntem cu toţii responsabili de păcatele în care coboară sau a coborât lumea. Exemplul, însă, pentru tinerii de azi îl constituie Daniel împreună cu cei trei prieteni ai săi în următoarele: în primul rând, observaţia de către ei cu mare stricteţe a învăţăturilor strămoşeşti, a legilor vechi, care sunt bune; căci Mântuitorul a continuat legea pe care a dat-o iudeilor în primul testament, El a zis: „Am venit să împlinesc, nu să desfiinţez”. Apostolul Pavel în Epistola către Romani zice aşa: „Legea e sfântă şi dreaptă şi bună”. Sunt trei adjective care exprimă superlativul din punct de vedere spiritual. Noi trebuie să o păstrăm în ceea ce a rămas, evident, valabil pentru noi.A doua idee, în legătură cu cei patru tineri care pot constitui modele pentru omul de astăzi, este că departe de casă, deşi erau la vârsta adolescenţei când păcatele şi pornirile trupeşti încep să-l asalteze pe tânăr, au respectat buna creştere de acasă, educaţia primită, fără să mai fie controlaţi. Când omul este controlat şi respectă legea, nu poţi să spui despre el că este educat, ci că e dresat. Când este singur, neverificat, necontrolat de nimeni, atunci discerni bine aurul de lut. Atunci îţi dai seama că într-adevăr este convins că aceasta este calea pe care trebuie să meargă. Pentru că mulţi tineri se pierd în marele oraşe, mai ales în faţa ofertelor de păcat, pe care din nefericire, lumea le pune din ce în ce mai pregnant în faţa tinerilor.

Vă mulţumim.

Interviu realizat de Bogdan Florea, student Teologie Pastorală