Viaţa de familie – pas cu pas
Familia este casa vieţii fireşti pe pământ aşa cum Biserica este casa vieţii duhovniceşti, căci pe amândouă le-a întemeiat Dumnezeu.
Familia este cel dintâi aşezământ pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om în Rai: „Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui”(Facerea 2,18).
Mântuitorul nostru, Iisus Hristos a rânduit două căi de mântuire pentru toţi creştinii: căsătoria, adică viaţa de familie prin Taina Sfintei Cununii pentru naştere de copii şi călugăria pentru cei cu vocaţie în acest sens.
Prin urmare, căsătoria este calea spre mântuire a soţilor, mântuire ce se poate realiza prin naşterea şi creşterea de copii în dragoste faţă de Dumnezeu.
Întru-cât căsătoria este un legământ sfânt pe viaţă, o mare responsabilitate pentru cei doi tineri, aceştia nu trebuie lăsaţi singuri, ci prin sfaturile şi rugăciunile părinţilor, duhovnicului şi a naşilor să-şi hotărască soarta. Este important şi bine de ştiut ca tinerii să aibă pe cât posibil acelaşi duhovnic, iar după căsătorie neapărat trebuie să meargă împreună la acelaşi duhovnic sub îndrumarea căruia prin nevoinţă, răbdare şi râvnă vor începe să guste încet-încet din bucuriile duhovniceşti.
Căsătoria sau Taina Cununiei este primul pas spre viaţa de familie. Această mare Taină trebuie conştientizată de tineri şi trebuie săvârşită după anumite reguli canonice pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze şi să-şi reverse harul Său asupra celor doi încă de la început.
Vedem însă astăzi, cu tristeţe, că tinerii (unii dintre ei) trăiesc împreună încă dinainte de cununie sau sunt căsătoriţi numai civil. Aceste fapte sunt mari păcate înaintea lui Dumnezeu, fiind consecinţa numeroaselor ispite ale vrăjmaşului, ispite pe care tinerii nu le conştientizează. Se aduc diferite motive: nu avem bani, să-mi găsesc întâi un serviciu, că nu am timp suficient, etc.; însă, cum spunea şi părintele Cleopa, cea mai mare amăgire cu care diavolul ispiteşte pe om şi îi câştigă încrederea este amânarea: „Lasă că peste o lună, un an, etc. o să fac şi lucrul acesta (cununia)”.
Toate aceste ispite şi aparente neajunsuri pot fi biruite prin post şi rugăciune, tinerii pornind în viaţă cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
După căsătorie, cei doi vor fi o nouă familie, o nouă unitate socială, distinctă de familiile din care provin cei doi. („De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” – Facere 2, 24). Din acest moment, noua familie va trebui să fie un exemplu de familie creştină în societate, nu o familie spre smintirea celorlalţi, iar cei doi soţi vor avea ca scop: mântuirea şi naşterea de prunci precum a rânduit Dumnezeu: „Creşte-ţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”(Facere 27,28).
Şi această poruncă este mult încălcată de oamenii din ziua de azi, încercaţi de aceleaşi ispite (că nu avem bani să-i creştem, că nu avem timp acum, lasă acum că suntem prea tineri, etc.), ajungându-se să se ferească de zămislirea de prunci sau chiar să-i omoare în pântece. O mare ispită diavolească în ziua de astăzi este aşa-zisul „planning familial” unde medicii recomandă tinerilor numeroase metode contraceptive, când să conceapă un copil, substituindu-se Creatorului; un mare rău în viaţa tinerilor este folosirea de anticoncepţionale orale, medicamente care puţini ştiu că pe lângă efectele asupra ovulaţiei, au şi efect abortiv, deci folosirea acestora tot avort se cheamă. Ce binecuvântare mai poate avea de la Dumnezeu această familie?
Cu toate greutăţile şi ispitele vremurilor, cei doi soţi trebuie să primească toţi pruncii pe care Dumnezeu îi dăruieşte căci zămislirea unui prunc se face şi prin prezenţa Duhului Sfânt, iar naşterea unui prunc este o mare bucurie şi o mare minune, acesta devenind om din două celule care nu se pot vedea cu ochiul liber.
În continuare, cei doi trebuie să se ocupe împreună de copii, să îi înveţe vieţuirea creştină şi toate cele de nevoie ale sufletului, să meargă la Biserică cu micuţii.
Pe tot parcursul vieţii creştine de familie, soţii nu trebuie să uite o clipă că omul nu este numai trup, ci şi duh, şi de aceea e necesar ca, în anumite momente, să se înfrâneze, să se nevoiască, să se roage; de asemenea, relaţiile fireşti dintre soţi nu trebuie privite ca o plăcere în sine, ci plăcerea este secundară, scopul principal fiind naşterea de prunci.(„Să nu vă lipsiţi unul de altul, fără numai cu bună învoială, până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea. Apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească satana din pricina neînfrânării voastre” – I Corinteni 7,5).
În viaţa aceasta de familie, relaţiile dintre soţi trebuie să fie bazate tot timpul pe iubire, smerenie şi ascultare, evitând astfel toate ispitele şi neajunsurile cu care vor fi încercaţi, fără a mai exista certuri inutile, nemulţumiri şi chiar divorţuri căci „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”(Matei 19,6).
Iată ce frumos spune Sf. Apostol Pavel, arătând iubirea dintre bărbat şi femeie: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea.” (Efeseni 5,25). De asemenea, în orice moment, soţii trebuie să se preţuiască unul pe altul, fiecare fiind ajutor celuilalt.(„O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu” – Pilde 19, 14).
Mircea şi Anca Costache, medici rezidenţi
Familia este cel dintâi aşezământ pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om în Rai: „Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui”(Facerea 2,18).
Mântuitorul nostru, Iisus Hristos a rânduit două căi de mântuire pentru toţi creştinii: căsătoria, adică viaţa de familie prin Taina Sfintei Cununii pentru naştere de copii şi călugăria pentru cei cu vocaţie în acest sens.
Prin urmare, căsătoria este calea spre mântuire a soţilor, mântuire ce se poate realiza prin naşterea şi creşterea de copii în dragoste faţă de Dumnezeu.
Întru-cât căsătoria este un legământ sfânt pe viaţă, o mare responsabilitate pentru cei doi tineri, aceştia nu trebuie lăsaţi singuri, ci prin sfaturile şi rugăciunile părinţilor, duhovnicului şi a naşilor să-şi hotărască soarta. Este important şi bine de ştiut ca tinerii să aibă pe cât posibil acelaşi duhovnic, iar după căsătorie neapărat trebuie să meargă împreună la acelaşi duhovnic sub îndrumarea căruia prin nevoinţă, răbdare şi râvnă vor începe să guste încet-încet din bucuriile duhovniceşti.
Căsătoria sau Taina Cununiei este primul pas spre viaţa de familie. Această mare Taină trebuie conştientizată de tineri şi trebuie săvârşită după anumite reguli canonice pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze şi să-şi reverse harul Său asupra celor doi încă de la început.
Vedem însă astăzi, cu tristeţe, că tinerii (unii dintre ei) trăiesc împreună încă dinainte de cununie sau sunt căsătoriţi numai civil. Aceste fapte sunt mari păcate înaintea lui Dumnezeu, fiind consecinţa numeroaselor ispite ale vrăjmaşului, ispite pe care tinerii nu le conştientizează. Se aduc diferite motive: nu avem bani, să-mi găsesc întâi un serviciu, că nu am timp suficient, etc.; însă, cum spunea şi părintele Cleopa, cea mai mare amăgire cu care diavolul ispiteşte pe om şi îi câştigă încrederea este amânarea: „Lasă că peste o lună, un an, etc. o să fac şi lucrul acesta (cununia)”.
Toate aceste ispite şi aparente neajunsuri pot fi biruite prin post şi rugăciune, tinerii pornind în viaţă cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
După căsătorie, cei doi vor fi o nouă familie, o nouă unitate socială, distinctă de familiile din care provin cei doi. („De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” – Facere 2, 24). Din acest moment, noua familie va trebui să fie un exemplu de familie creştină în societate, nu o familie spre smintirea celorlalţi, iar cei doi soţi vor avea ca scop: mântuirea şi naşterea de prunci precum a rânduit Dumnezeu: „Creşte-ţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”(Facere 27,28).
Şi această poruncă este mult încălcată de oamenii din ziua de azi, încercaţi de aceleaşi ispite (că nu avem bani să-i creştem, că nu avem timp acum, lasă acum că suntem prea tineri, etc.), ajungându-se să se ferească de zămislirea de prunci sau chiar să-i omoare în pântece. O mare ispită diavolească în ziua de astăzi este aşa-zisul „planning familial” unde medicii recomandă tinerilor numeroase metode contraceptive, când să conceapă un copil, substituindu-se Creatorului; un mare rău în viaţa tinerilor este folosirea de anticoncepţionale orale, medicamente care puţini ştiu că pe lângă efectele asupra ovulaţiei, au şi efect abortiv, deci folosirea acestora tot avort se cheamă. Ce binecuvântare mai poate avea de la Dumnezeu această familie?
Cu toate greutăţile şi ispitele vremurilor, cei doi soţi trebuie să primească toţi pruncii pe care Dumnezeu îi dăruieşte căci zămislirea unui prunc se face şi prin prezenţa Duhului Sfânt, iar naşterea unui prunc este o mare bucurie şi o mare minune, acesta devenind om din două celule care nu se pot vedea cu ochiul liber.
În continuare, cei doi trebuie să se ocupe împreună de copii, să îi înveţe vieţuirea creştină şi toate cele de nevoie ale sufletului, să meargă la Biserică cu micuţii.
Pe tot parcursul vieţii creştine de familie, soţii nu trebuie să uite o clipă că omul nu este numai trup, ci şi duh, şi de aceea e necesar ca, în anumite momente, să se înfrâneze, să se nevoiască, să se roage; de asemenea, relaţiile fireşti dintre soţi nu trebuie privite ca o plăcere în sine, ci plăcerea este secundară, scopul principal fiind naşterea de prunci.(„Să nu vă lipsiţi unul de altul, fără numai cu bună învoială, până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea. Apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească satana din pricina neînfrânării voastre” – I Corinteni 7,5).
În viaţa aceasta de familie, relaţiile dintre soţi trebuie să fie bazate tot timpul pe iubire, smerenie şi ascultare, evitând astfel toate ispitele şi neajunsurile cu care vor fi încercaţi, fără a mai exista certuri inutile, nemulţumiri şi chiar divorţuri căci „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”(Matei 19,6).
Iată ce frumos spune Sf. Apostol Pavel, arătând iubirea dintre bărbat şi femeie: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea.” (Efeseni 5,25). De asemenea, în orice moment, soţii trebuie să se preţuiască unul pe altul, fiecare fiind ajutor celuilalt.(„O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu” – Pilde 19, 14).
Mircea şi Anca Costache, medici rezidenţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu