joi, 28 decembrie 2006

Poveţe de la Părinţi

Intră în Biserică şi te căieşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor” (Sf. Ioan Gură de Aur)


„Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”(Sf. Ioan de Kronstadt)


„Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne.” (Sf. Antonie cel Mare)


„Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”(Sf. Ioan Gură de Aur)


„Un frate a întrebat: „În toate ostenelile omului, ce îl ajută cel mai mult?” Bătrânul îi zice: „Dumnezeu îl ajută. Căci este scris: «Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutorul nostru în necazurile care ne-au lovit foarte tare.»””

„Fratele îl întreabă pe bătrân: „Ce trebuie să facă omul când este ispitit sau când vine asupra lui un gând al duşmanului?”

Bătrânul îi zice: „Trebuie să plângă în faţa bunătăţii lui Dumnezeu, ca să-l ajute. Îndată ne găsim liniştea, dacă ne rugăm cu ştiinţă, căci este scris:«Domnul m-a ajutat, nu mă tem de ce-o să-mi facă omul».”” (Din cele 7 capete pe care avva Moise i le-a trimis avvei Pimen)

„A mai zis: „După cum leacurile cele mai tari alungă veninul fiarelor, tot aşa şi rugăciunea şi postul alungă orice gând rău.””(Avva Sincletica)


„Iubirea! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca până la El.” (Michelangelo Buonarotti)


„Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea.” (Sf. Ambrozie)

„Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului. Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.”(Părintele Theoklitos)

„Toate virtuţile ajută minţii să ajungă la dragostea lui Dumnezeu, dar mai mult decât toate rugăciunea curată, căci prin aceasta, zburând spre Bunul Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt.” (Sf. Maxim Mărturisitorul)


Raluca Romanescu, studentă Litere

Niciun comentariu: