Imnul Creaţiei

Cuvântul aştepta în veşnicie
Ca Tatăl să sfinţească începutul ...

Nedespărţit, neîmpărţit peste stihie

Duhul în taină pregătea văzduhul.

Adâncul fu cuprins de ochiul sfânt

Şi când de sus se auzi Cuvântul

Lumina a cuprins cer şi pământ

Şi cete îngereşti porniră cântul.

Aburi aurii roiau peste-ntuneric

Şi întunericul nu înghiţi lumina
A fost o zi şi-o noapte de feeric

Cuvântul Creator împodobea Grădina.

Cu brâu de aur moale a încins genunea

Şi apele de ape tăria a despărţit

Trecu şi-a doua zi ca-ntâia
Şi foarte bune Domnul le-a găsit.

A treia zi, apele numite izvoare

S-au strâns şi s-au ascuns în mare

Şi mările-n oceane s-au revărsat

Uscatul, sămânţă cu iarbă-n sine a lucrat

Şi plante cu sămânţă-n sine şi pomii în floare

S-au bucurat de-ntâia rază de soare,

De firul argintiu al nopţii blânde

De fuiorul auriu al genelor plăpânde

De Luceafăr. Şi-a fost ziua a patra

Apoi mii de vieţuitoare

Au ţâşnit spre cer

Au mişunat în mare

Şi-a fost a cincea zi

Cum Domnul o gândi.

Animale mici şi fiare,

Domestice şi târâtoare,

Create din elemente primare

A şasea zi s-au răspândit în zare.

Paşnice, nenumite au fost aşezate

Ca omul să le vadă pe toate.

Spre seara aceleiaşi zile

S-a auzit Cuvântul pentru a şasea oară:

„Să facem om după Chipul Nostru

Şi după a Noastră Asemănare”.

Şi luând ţărână din pământ

Domnul Dumnezeu a modelat

Chip de lumină, chip curat

Punându-l peste toate împărat.

Şi a numit pisica cu pisoi

Şi păsări curcubeu cu gheare moi,

Şerpi, balauri şi jivine,

Tigri, lei şi alte feline,

Elefanţi, cerbi, căprioare

Papagali şi păsări călătoare

Tuturor le-a zis pe nume

Şi a închis o geană înspre lume.

Nu i-a fost deloc uşor

Să urmărească pasărea în zbor,

Privind cu ochii amândoi

A zărit o cioară c-un cioroi,

A înţeles că pelicanul greu

Nu este singur, că îl urma mereu,

Un pelican mai delicat, c-un pui,

Ce semăna cu chipul lui.

Dorul după semeni începu să-l lege

De suferinţă şi nu putea-nţelege

De ce un leu trebuie să fie rege.

Ceru un ajutor, să-i fie pe măsură

Cu braţe moi, cu nasul fin, cu gură

Şi gândul nu l-a isprăvit

Că somn prea greu l-a-nvăluit.

Când se trezi găsi la dreapta lui.

Prea gingaşă făptură, cum alta nu-i.

Binecuvântaţi au fost să stăpânească

Peştii din mare, păsări din văzduh,

Neamul omenesc să-l înmulţească

În Eden vieţuind în duh.

A şaptea zi S-a odihnit Prea Sfântul

Şi a văzut că lumea-i bună foarte.

Omenirea era făr-de moarte

Că doar Ziditor îi fu Cuvântul.

– va urma –

Prof. Elena Chirvasă, Şcoala „N. Iorga” – Iaşi