Teama de căsătorie a tinerilor noştri

Întâlnim adesea cupluri (perechi) de tineri, de 24-26, uneori 28-30 de ani, care deşi se cunosc de multă vreme, nu au gânduri serioase de căsătorie. N-ar fi nimic rău în asta (că doar la căsătorie nu poţi sili pe nimeni) dacă prietenia lor ar fi avut limita cuvenită. Dar din moment ce ei s-au lăsat ispitiţi înainte de vreme, uneori chiar foarte devreme, nu poţi să nu faci măcar o aluzie la căsătorie. Înclin să cred că totuşi scopul unor tineri care îşi jură iubire unul altuia este convieţuirea pentru toată viaţa şi nu ceva temporar.

Ce-i face pe tinerii noştri să tot amâne căsătoria?

Cei mai mulţi invocă problema financiară.

E drept, pentru a procura cele necesare pentru nuntă, e nevoie de anumite sume de bani, însă mi se pare că adevărul este altul. Unii recunosc în felul lor: „Nu suntem pregătiţi pentru căsătorie.” – arătând de fapt imaturitatea lor. Într-adevăr, familia schimbă total modul de viaţă al celor doi.

Pe mine mă cam îngrijorează imaturitatea acestor tineri, care din punct de vedere al informaţiei, al tehnicii, al confortului vieţii – sunt mult mai avansaţi decât cei din urmă cu 30-40 de ani, dar totuşi teama îi stăpâneşte.

Judecând problema, din punct de vedere duhovnicesc, cred că motivaţia acestei temeri este slăbirea credinţei în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu putem trece cu vederea că un regim democratic îi cere tânărului să gândească, să ia decizii, să-şi precizeze clar principiile de viaţă, însă toate acestea dacă nu se raportează la Dumnezeu, ele îl pot depăşi pe bietul tânăr. Cred că societatea ar trebui să-i pregătească pe tineri pentru concretul vieţii. Dezorientarea, nemulţumirea, decepţia îi stăpâneşte adesea.

Amânarea căsătoriei mai este susţinută şi de o motivaţie practică, dar deosebit de păgubitoare; e de preferat o viaţă de cuplu ca şi căsătoriţi (dar fără căsătorie), situaţie care nu creează responsabilităţi sociale, ci doar moral-religioase (dacă mai crede în Dumnezeu) care spre stupefacţia noastră nu prea aduce probleme de conştiinţă.

Mentalitatea nu e deloc autohtonă, ci împrumutată, căci dacă în ţări dezvoltate din punct de vedere economic şi cu civilizaţie superioară nouă, se practică lucrul acesta, noi de ce nu l-am accepta? Sunt de altfel la modă expresii precum: „căsătorie de probă” sau „ce contează o hârtie, important e să ne înţelegem” sau „Dacă ne iubim, înaintea lui Dumnezeu nu poate fi păcat!”, etc. – expresii aberante care denotă mai mult subtilitatea vrăjmaşului. În ţări foarte dezvoltate, dar şi foarte laicizate (Olanda, Belgia), căsătoriile legale riscă să devină flori rare.

Unui creştin aş spune că i se cere un singur lucru fundamental – să-şi precizeze bine poziţia pe care o ia, căci «Nu puteţi sluji la doi domni... adică lui Dumnezeu şi lui mamona!».

De aceea, dragii noştri tineri, Hristos vă iubeşte şi vrea să rămâneţi ai Lui. El aşteaptă să-L invitaţi la nunta voastră şi va veni aşa cum a fost în Cana Galileii. Vă aşteaptă înaintea Sf. Altar să vă binecuvinteze şi să sfinţească iubirea dintre voi. Fiţi sinceri unul faţă de celălalt şi dacă sunteţi convinşi că aparţineţi unul celuilalt, nu aveţi motive să vă temeţi. Unde este credinţă, teama dispare.

Preot dr. Ioan Chirvasă