La nuntă

Zorica Laţcu –
monahia Teodosia

Ospăţul e în toi. E sărbătoare.
Bucate ca la nuntă, poame, vin…
Purtând pe frunte raze ca un soare,
În capul mesei Domnul stă senin.
Şi undeva, printre meseni, sfioasă,
A stat Maria, farmec liniştit,
A presimţit cu mila Ei duioasă,
În inimă, că vinul s-a sfârşit!
Când a văzut că gazda e mâhnită,
S-a-mbrobodit cu vălu-i violet,
S-a ridicat de la ospăţ grăbită,
S-a dus spre Fiul Ei, şi-L roagă-ncet:
„Ei nu au vin”… Nu poate un cuvânt
Ce poate să grăiască o privire:
„Tu Dumnezeu puternic eşti şi sfânt,
Arată-acum a Ta milostivire
Şi fă din nunta asta început
Minunilor pe care ai putere
Să le plineşti. Căci iată ţi-am cerut
Şi ştiu că vei plini orice-Ţi voi cere.

Şi fă, că poţi Tu, Fiul Meu, Ceresc,
Să fie bucurie neschimbată,
Dă vin ospăţului sărbătoresc
La care astăzi sunt şi Eu chemată.”

Noi Te chemăm neîncetat, Marie,
Cu Fiul Tău să ospătezi în noi.
S-aduci cu Tine numai bucurie,
La nuntă, vă chemăm pe amândoi.

Dar Tu, când vezi că nu avem ce pune,
În Sfântul Tău Potir, cu pas blajin,
Să vii spre Fiul Tău în rugăciune,
Şi să-I şopteşti uşor: „Nu mai au vin!”