Închinare Sfântului Prooroc Daniel
S-a născut în Ţara binecuvântărilor eterne
Cu sute de ani înainte de Hristos,
Slujind cu credinţă, în pământuri străine
Alături de poporul pribeag, pe Domnul, pios.
Ştia şi mersul astrelor să-l desluşească,
Şi visele de noapte să dezlege,
Gândurile ascunse să le stăpânească
Şi ieroglifele să le transforme-n semne.
Aşpenaz prea bine l-a ales,
Deşi-al său viers era de neînţeles,
Dar l-a-ntregit cu frumuseţea chipului,
Smerind pe ghicitorii timpului.
Nabucodonosor era pe-atunci la tron
Pe cei de-un neam cu Daniel
I-a strămutat fără de milă-n Babilon
Sfintele vase, în templul lui Bel.
De viţă aleasă şi din regesc neam
Urmat a fost în Babilon, de Anania
De Misael şi Azaria.
Cei patru tineri fără de cusur
Înţelepţi şi prea plini de ştiinţă
Cunoscători a toată legea din Assur
Fură pătrunşi de duh şi de silinţă.
Şi zece zile au postit
Legumele şi apa chipul le-a luminat
Şi pe Dumnezeu ei Îl cinsteau necontenit.
Pricepere în orice scriitură,
Înţelepciune, putere şi voinţă,
Ca să dezlege orice ghicitură.
Întâiul vis al lui Nabucodonosor
Făcu mare vâlvă în împărăţie,
Chaldeii, magii viselor
Să îl dezlege, n-avură tărie.
Un înţelept din Babilon.
De neam iudeu, chip minunat
Pe nume Daniel sau „Dumnezeu mi-e judecător”.
Taina visului, Domnul i-a descoperit
Şi preaslăvindu-L, el I-a mulţumit.
Guvernator de Babilon
Fu Daniel, întâiul lângă tron.
Să i se închine a chemat întreg regatul.
Doar cei trei tineri prea frumoşi la chip,
Să i se plece ei nu au voit.
Aruncându-i în cuptorul cel de foc
Cei trei tineri au fost răcoriţi,
De aripa îngerului ... pe loc
Cu toţii rămânând îndelung uimiţi.
În cuptor încins, cine să ghicească?
Taina cuptorului răcorit, peste măsură
Fu regelui să tâlcuiască.
Când chip ca fiu de zeu zări,
Porni a doua oară cu binecuvântare
Pe Dumnezeul lui Israel, Îl preamări.
Nabucodonosor, Beltşaţar îl numi
Pe Daniel, căci Duhul lui Dumnezeu
Avea să se coboare peste el mereu.
Tâlcuitor de vise şi fără de vină
Descoperitor de lucruri greu de înţeles
Deosebind visurile de eres,
Daniel, el însuşi hrană vie...
Idolilor fiind obligat să jertfească
Legii mezilor şi perşilor să slujească.
Ca Domnul Dumnezeul Său să-l ocrotească
Pe Daniel, ce visele i-a dezlegat,
Învrednicindu-l de iubire domnească.
În groapa cu lei însetaţi de sânge
Şi limbile pe loc le-a zăvorât
Cu funii groase boturile le strânge.
Şi l-a strigat Darius tare
Şi Daniel din groapă i-a răspuns
Bucurie, uimire şi... minune mare
De-acestea toate pe rând a fost cuprins.
Pe trădători i-a osândit la moarte
Ca semn al dreptăţii sale
Hrisov în lume-a răspândit ... departe
Credinţa-n Dumnezeu să fie cale,
Porunca păcii şi-a iubirii sfinte
În Dumnezeul lui Daniel,
A cărei Împărăţie veşnică, nu minte
Şi toţi să aibă frică doar de El.
Şi să-i elibereze pe cei credincioşi.
Doar El poate face semne-n cer, pe ape
Minuni cu cei blânzi şi cu cei sfioşi.
A păcii, credinţei şi iubirii
Şi ca bucuria deplină să ne fie
Să cântăm cu toţii versurile măririi:
Bucură-te, Sfinte Daniel, împreună cu noi
Căci Dumnezeu este Judecător,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci celor din nevoi
Le eşti grabnic ajutător.
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci în Babilon
Ai fost alături la necaz de neamul tău.
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci lângă tron
I-ai îndrumat şi i-ai ferit de rău.
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci legea strămoşească
Ai respectat-o împreună cu ai tăi.
Bucură-te, Sfinte Daniel, că oştinrea cerească
Te-a mângâiat cu duhovniceşti văpăi,
Bucură-te, Sfinte Daniel, că misiune de profet ai împlinit,
Bucură-te, Sfinte Daniel, că iudeii exilaţi
Pe Dumnezeu cel Sfânt n-au părăsit;
Bucură-te, Sfinte Daniel, nădejdea celor deznădăjduiţi,
Bucură-te, Sfinte Daniel, că prin exemplul vieţii
La cunoaşterea de Dumnezeu ai contribuit,
Bucură-te, Sfinte Daniel, Profetul Popoarelor
Că scrierea tainică ai descifrat regilor,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci în groapă ai petrecut,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci faţa îngerilor ai văzut,
Bucură-te, Sfinte Daniel, încrezător în Dumnezeul cerului,
Bucură-te, Sfinte Daniel, iubitor al adevărului.
Bucură-te, Sfinte Daniel, îndelung-postitorule,
Bucură-te, Sfinte Daniel, înţelept şi drept judecătorule,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci voia lui
Dumnezeu ai descoperit,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci Nabucodonosor
pe Dumnezeu L-a slăvit
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci Darius Medeul
a crezut într-Unul Dumnezeu.
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci pe Fiul Omului L-ai vestit,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci despre îngeri ne-ai vorbit.
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci timpuri de pe urmă ai descris,
Bucură-te, Sfinte Daniel, căci judecata nu e vis,
Bucură-te, Sfinte împreună cu noi
Şi scapă-ne de griji, necazuri şi nevoi,
Bucură-te, Mult-Înţelepţitule
Şi-adu linişte şi pace timpului,
Bucură-te cu ceata sfinţilor
Şi adu trai tihnit părinţilor,
Bucură-te de trup ostenitor
Să fii model de râvnă tuturor.
Bucură-te, căci noi cu bucurie Domnului cântăm
Aliluia, Aliluia, Aliluia,
Iar pe tine te lăudăm.
Prof. Elena Chirvasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu