Terapia bolilor sufleteşti şi trupeşti
Pornesc discuţia de la un fapt pe care l-am trăit personal, pe care Dumnezeu mi l-a pus (a nu ştiu câta oară) în atenţie. Dar eu, în indiferenţa mea, nu am luat seama decât acum. Aveam o boală de piele (micoză). Această boală, după cum ştim, este aproape incurabilă cu tratamentul medical binecunoscut cu antifungice pe cale locală şi generală.
Micozele au apărut ca o consecinţă a utilizării antibioticelor, din ce în ce mai sofisticate, care distrug, pe lângă microbii patogeni (care produc boala) şi pe cei comensali (care ne protejează, inclusiv de ciuperci).
Nereuşind vindecarea mea cu tratamentul medical, mi-am adus aminte că bolile trupului sunt semne exterioare, târzii, ale dezordinii sufleteşti (aşa cum spune şi Sf. Teofan Zăvorâtul). Alergând la Părintele Duhovnic, la scaunul Sfintei Spovedanii şi apoi la Sfânta Împartăşanie, după câteva zile am fost vindecat. Iată că D-zeu m-a ascultat şi a făcut cei 15 paşi la pasul meu spre El.
A fost, de fapt, o nouă chemare a Sa spre noi, arătând că noi ne rugăm la Dumnezeul cel viu, care, prin pronia Sa permanentă, nu ne lasă pe căile greşite alese de noi.
Ce bine ar fi ca să ne aducem aminte de Dumnezeu permanent şi permanent să avem hotărârea de a omorî patimile din noi. Ce departe sunt de sfinţi, care zeci de ani au luptat cu trupul, cu lumea şi cu diavolul, permanent, până când Dumnezeu i-a încununat şi au devenit curaţi, aşa încât un Sf. Marcu aste ascultat de munte când spune: ,,Ridică-te şi te aruncă în mare’’. Aşa trebuie să ajungem şi noi, să mutăm munţii de păcate din noi, copiind viaţa sfinţilor, aceşti oameni care au devenit din robi ai lui Dumnezeu fiii lui Dumnezeu (deşi ei considerau, chiar la sfârşitul vieţii lor, că nu au pus început bun).
Chem acum pe toţi oamenii să intre în Sfânta Biserică al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că numai aici putem să scăpăm de păcatele noastre de pe pământ şi să ne vindecăm sufleteşte şi deci trupeşte, aşa încât, prin Sfinţiţii Părinţi Duhovniceşti să ascensionăm [urcăm?] pe scara virtuţilor în braţele lui Dumnezeu care ne aşteaptă: „Veniţi blagosloviţii Părintelui Meu de moşteniţi Împărăţia Cerurilor care e gătită vouă de la întemeierea lumii’’.
Aşa încât, fraţilor în credinţă, când aveţi o boală trupească (deci şi psihică) mergeţi numaidecât la Părintele Duhovnic pentru că boala sufletească este agravată. Chiar când veniţi la operaţie nu vă încredeţi în medic sau în tratamentul chirurgical că este infailibil; când vă duceţi la psihiatru sau la cardiolog să nu credeţi că ei vă vor vindeca mintea sau inima bolnavă atât timp cât sufletul vostru este plin de bube vechi şi putreziciune, când avem „bulimie de stres” şi corpul este îngreunat de grăsimi, când bem alcoolul în loc de apă, când ne consumăm nopţile în petreceri, în fumat, în beţii iar a doua zi facem pancreatită (la această boală tratamentul fizic este postul absolut - iată că aici medicina se uneşte cu biserica).
Deci, fraţilor, să ascultăm pe vechii noştri părinţi duhovniceşti care ne recomandă că dacă te îmbolnăveşti să mergi şi să te spovedeşti înainte de a merge la medic pentru că s-ar putea să fie o ultimă şansă de mântuire. Amin.
Micozele au apărut ca o consecinţă a utilizării antibioticelor, din ce în ce mai sofisticate, care distrug, pe lângă microbii patogeni (care produc boala) şi pe cei comensali (care ne protejează, inclusiv de ciuperci).
Nereuşind vindecarea mea cu tratamentul medical, mi-am adus aminte că bolile trupului sunt semne exterioare, târzii, ale dezordinii sufleteşti (aşa cum spune şi Sf. Teofan Zăvorâtul). Alergând la Părintele Duhovnic, la scaunul Sfintei Spovedanii şi apoi la Sfânta Împartăşanie, după câteva zile am fost vindecat. Iată că D-zeu m-a ascultat şi a făcut cei 15 paşi la pasul meu spre El.
A fost, de fapt, o nouă chemare a Sa spre noi, arătând că noi ne rugăm la Dumnezeul cel viu, care, prin pronia Sa permanentă, nu ne lasă pe căile greşite alese de noi.
Ce bine ar fi ca să ne aducem aminte de Dumnezeu permanent şi permanent să avem hotărârea de a omorî patimile din noi. Ce departe sunt de sfinţi, care zeci de ani au luptat cu trupul, cu lumea şi cu diavolul, permanent, până când Dumnezeu i-a încununat şi au devenit curaţi, aşa încât un Sf. Marcu aste ascultat de munte când spune: ,,Ridică-te şi te aruncă în mare’’. Aşa trebuie să ajungem şi noi, să mutăm munţii de păcate din noi, copiind viaţa sfinţilor, aceşti oameni care au devenit din robi ai lui Dumnezeu fiii lui Dumnezeu (deşi ei considerau, chiar la sfârşitul vieţii lor, că nu au pus început bun).
Chem acum pe toţi oamenii să intre în Sfânta Biserică al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că numai aici putem să scăpăm de păcatele noastre de pe pământ şi să ne vindecăm sufleteşte şi deci trupeşte, aşa încât, prin Sfinţiţii Părinţi Duhovniceşti să ascensionăm [urcăm?] pe scara virtuţilor în braţele lui Dumnezeu care ne aşteaptă: „Veniţi blagosloviţii Părintelui Meu de moşteniţi Împărăţia Cerurilor care e gătită vouă de la întemeierea lumii’’.
Aşa încât, fraţilor în credinţă, când aveţi o boală trupească (deci şi psihică) mergeţi numaidecât la Părintele Duhovnic pentru că boala sufletească este agravată. Chiar când veniţi la operaţie nu vă încredeţi în medic sau în tratamentul chirurgical că este infailibil; când vă duceţi la psihiatru sau la cardiolog să nu credeţi că ei vă vor vindeca mintea sau inima bolnavă atât timp cât sufletul vostru este plin de bube vechi şi putreziciune, când avem „bulimie de stres” şi corpul este îngreunat de grăsimi, când bem alcoolul în loc de apă, când ne consumăm nopţile în petreceri, în fumat, în beţii iar a doua zi facem pancreatită (la această boală tratamentul fizic este postul absolut - iată că aici medicina se uneşte cu biserica).
Deci, fraţilor, să ascultăm pe vechii noştri părinţi duhovniceşti care ne recomandă că dacă te îmbolnăveşti să mergi şi să te spovedeşti înainte de a merge la medic pentru că s-ar putea să fie o ultimă şansă de mântuire. Amin.
Conf. Dr. C. Bradea – medic chirurg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu