„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”

măcar acum, de Crăciun

„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Un îndemn care spune totul despre relaţiile noastre cu cei din jur. Dar uită-te puţin lângă tine. Câţi dintre noi ar fi în stare în zilele noastre să dea o mână de ajutor, un sfat bun, o bucată de pâine aproapelui? Să facem o statistică şi să vedem. Vă spun sigur că această categorie de oameni, care îşi iubeşte aproapele din toată inima şi sunt dispuşi mereu să ajute, dispare puţin câte puţin pe zi ce trece. Trăim într-o lume în care egoismul este cuvântul de bază. Fiecare nu-şi mai vede capul de treabă, uită şi de sine însuţi, ce să mai vorbim şi de ceilalţi? Banii au devenit visul suprem al oricărui muritor, dorinţa de a avea cât mai mulţi îl face să-şi construiască un univers propriu, unde totul se învârte în jurul acestor bucăţi de hârtie, nesemnificative în aparenţă, dar care pe unii îi fac să-şi piardă minţile.
Mergeam într-o zi geroasă de iarnă spre casă şi priveam pierdută în jur. Deşi vremea te ţinea fără să vrei în casă, mai zăreai totuşi persoane mergând grăbite prin zăpadă. Deodată privirea mi s-a îndreptat spre o femeie cu un copilaş în braţe. Erau îmbrăcaţi destul de sumar pentru o vreme ca aceea. Stătea jos în zăpadă şi nu spunea nici una din formulele cu care ne-am obişnuit de mult tipice cerşetorilor. Era prin preajma ajunului. Toţi erau bucuroşi că vor umple masele de bucate care mai de care mai sofisticate , că vor sărbători Crăciunul în familie. Dar ei? Dar aceşti oameni care poate nu au nici un acoperiş deasupra capului? La ce să se aştepte de la această sărbătoare? La mai multe lacrimi poate, ştiind că iar nu vor avea ce pune pe masă copiilor, că toată lumea se va veseli pe când ei se vor gândi că poate la anul va fi mai bine...Mulţi îi judecă spunând: „Sunt beţivi, nu-i vrem pe lângă noi, să muncească!”. Nu spun că nu sunt astfel de oameni, care din cauza patimii acesteia pentru alcool au pierdut totul, dar să nu generalizăm. Sunt familii şi nu puţine, care tot ce pot oferi copiilor este o bucată de pâine şi o cană de apă. Sunt familii care nici măcar să mai viseze că vor fi şi ei la fel ca ceilalţi cândva şi că vor avea copii respectaţi în societate nu mai pot, dar speranţa şi nădejdea în Dumnezeu le întăreşte şi le dă puterea să meargă mai departe.
Să revenim însă la femeia de pe stradă. M-am apropiat şi am încercat să-i vorbesc. Plângea. Copilaşul privea speriat în jur. Probabil nu văzuse sărmanul vreo ciocolată sau o portocală, ce să mai spun de un brad gătit de sărbătoare...Am lăsat un bănuţ şi mi-am continuat drumul. Însă privirea aceea tristă a copilului şi lacrimile mamei mi-au rămas întipărite în minte şi m-au făcut să mă întreb cât de departe poate merge indiferenţa noastră? Suntem mulţumiţi că avem masa plină, dar ne-am gândit vreodată şi la cei asemenea femeii despre care v-am vorbit? La ce ne folosesc toate acele feluri de mâncare dacă nu ştim să ne bucurăm cu adevărat de ele? Lumea e rea, dar chiar dacă facem parte din ea trebuie să ştim să fim altfel , să dăruim din ce avem, să preţuim mai mult un lucru pe care îl dăm decât pe unul pe care îl primim, să ajutăm, să ne iubim aproapele.
Sfintele Sărbători de iarnă se apropie cu paşi repezi. Lăsaţi măcar acum privirea acelei femei şi a copilaşului să vă intre în suflet şi învăţaţi să dăruiţi. Învăţaţi să iubiţi pe cel de lângă voi, să le fiţi alături. Încercaţi să vă descoperiţi aşa cum sunteţi de fapt: o persoană care ştie să iubească, să ajute şi să dăruiască din toată inima.
Fie ca bunul Dumnezeu să vă lumineze şi să vă ofere Sărbători Fericite alături de cei dragi!

Tănasă Georgiana, elevă în clasa a X-a