Pãrintele Galeriu ne explicã Rugăciunea Domnească:

În acest univers imens, ameţitor, ale cărui margini abia le putem gândi, este Cineva Care îl cuprinde, îl poartă în Sine, îi poartă destinul, sensul şi pe Care Îl poţi numi şi chema: Tată; Care niciodată, nicăieri, oricât ai fi de alţii lepădat, nu te părăseşte şi nu te lasă singur.

Drept Tată ni-L mărturiseşte Iisus - Fiul Său cel veşnic. Cine ar putea descoperi mai adevărat, cu adevărat, pe Părintele universului decât Fiul Său? În noaptea pătimirii, când toţi, pâna şi ucenicii, Îl părăsesc, Iisus spune: “Iată, vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale, şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine” (Ioan 16, 32).
Un erudit cercetător, Joachim Jeremias, meditând asupra rugăciunii Mântuitorului din grădina Ghetsimani, este uimit de invocarea Numelui prin care începe: “Avva - Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu” (Marcu 14, 36).

Avva! S-a căutat în toate textele de rugăciuni ale epocii. Nicăieri nu era invocat Dumnezeu cu acest nume - Avva. Precum se ştie, credincioşii pioşi israeliţi nici nu îndrăzneau să-L numească cu vreun nume. Dar căutarea stăruitoare a dus la aflarea răspunsului. În graiul epocii, în limba vorbită de Mântuitorul – aramaica din Precum se ştie, credincioşii pioşi israeliţi nici nu îndrăzneau să-L numească cu vreun nume. Dar căutarea stăruitoare a dus la aflarea răspunsului. În graiul epocii, în limba vorbită de Mântuitorul – aramaica din Precum se ştie, credincioşii pioşi israeliţi nici nu îndrăzneau să-L numească cu vreun nume. Dar căutarea stăruitoare a dus la aflarea răspunsului. În graiul epocii, în limba vorbită de Mântuitorul – aramaica din Precum se ştie, credincioşii pioşi israeliţi nici nu îndrăzneau să-L numească cu vreun nume. Dar căutarea stăruitoare a dus la aflarea răspunsului. În graiul epocii, în limba vorbită de Mântuitorul – aramaica din Galileea – cuvântul Avva apărea doar pe buzele pruncilor. Când ei începeau să gângurească, primele cuvinte erau Avva şi Ima, tata şi mama. - Iisus se adresează lui Dumnezeu într-un chip cu totul unic. Nimeni n-ar fi cutezat să rostească această invocare: Avva. Era mărturia nemijlocită a Fiului lui Dumnezeu, mărturi numai a Lui; Revelaţia în plinătatea ei personală, din ultima adâncime, din sânurile veşnice, de taină negrăită: Dumnezeu este Tatăl Meu.
Dar Dumnezeu este şi Tatăl nostru, al tuturor; de aceea Mântuitorul îi învaţă pe ucenici această rugăciune. El zice: “Aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri…” (Matei 6, 9). - Fiul ne învaţă ca şi noi să-L numim şi să-L chemăm pe Dumnezeu Tatăl Său şi Tatăl nostru, aşa să-L invocăm când ne rugăm. Dar atunci, ce revelaţie pentru noi! Avem toţi acelaşi Tată! Nimeni din lume nu este mai îndreptăţit, mai privilegiat să-L întâlnească, în orice ţară s-ar afla, nimeni nu e mai aproape sau mai departe; depinde doar de tine să te apropii sau să te depărtezi de El, să-L accepţi sau să-L respingi, să fii cu El sau să rămâi singur.

Şi, mai adânc, depinde de tine să te deschizi Duhului Său Cel Sfânt, Care te cheamă cu ardoare divină, prin Cuvânt, prin Taine, în Biserică. Aşa Apostolul exclamă: “Aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!” (Romani 8, 15). Şi chiar de stai departe, El continuă să răsară Soarele Său şi peste tine, să dea ploi roditoare şi pentru pâinea ta. El va rămâne mereu cu braţele deschise, aşteptându-te. Există şi un dor al lui Dumnezeu după tine.
Iar dacă la mai marii acestei lumi eşti nevoit să aştepţi să ţi se fixeze zile şi ore de audienţă, la El nu e nevoie. În orice clipă “audienţa” îţi este oferită. Te rogi, şi El îţi răspunde.

El e Tatăl nostru, al tuturor, al fiecăruia. Când te privesc, oricine ai fi, prieten sau neprieten, de un neam cu mine sau de alt neam, de o culoare sau alta, şi tu, şi eu avem acelaşi Tată. Şi deodată ne descoperim fraţi. Precum a şi spus Mântuitorul: “Voi toţi sunteţi fraţi” (Matei 23, 8).

Dar fiecare cu darul lui. Ce-ar fi cerul cu o singură stea, câmpul cu o singură holdă sau floare? Ce pustiu! Frumuseţea şi bogăţia stau în mulţimea darurilor prin care fiecare ne aducem ofranda, talentul rodit, al ospăţului comun, euharistic.

Iar dacă eu te ignor, te nedreptăţesc sau te lovesc pe tine, atunci nu numai tu suferi, ci, mai adânc, suferă Tatăl: “Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine” (Facerea 4, 10). Şi, în acelaşi timp, rana ta e rana mea, pentru că împreună suntem acelaşi trup: “Trupul lui Hristos”.

Iar El a zis: “Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34).

- va continua -