Un alt mod de a înţelege textul de la Efeseni V,33 „ca femeia să fie supusă bărbatului”

În ce priveşte sintagma „ca femeia să fie supusă bărbatului”, Sf. Ioan Hrisostom extinde noţiunea de supunere mergând până la Hristos, privind rolul de conducător al bărbatului în relaţia de cuplu.
Deoarece smerenia ocupă un rol primordial în spiritualitatea creştină, ideea de supunere a femeii trebuie văzută ca supunere lui Hristos, bărbatul în cadrul familiei neabătându-se de la îndatoririle sale, de a asigura protecţie şi de a se îngriji de prosperitatea familiei sale.
Prin această grijă permanentă de „veghetor” asupra bunului mers al familiei sale ce îi revine bărbatului, prin rolul de „cap al familiei” el reduce din preocupările materiale ale femeii, aceasta veghind mai mult asupra preocupărilor spirituale.
Prin urmare, din perspectivă creştină, ascultarea şi supunerea reprezintă mai mare slavă decât a conduce; supunere înseamnă smerenie şi nu sclavie, existând o limită a supunerii, pentru că viaţa creştină nu încurajează umilinţa şi suferinţa femeii în cadrul unei familii cu un soţ mai mult dictatorial. Voi cita spre exemplificare un fragment din „Bărbatul şi femeia în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur”: „Dacă păgânilor care ne lovesc peste obrazul drept trebuie să întoarcem şi celălalt obraz... nu trebuie înţeles că eu spun să-ţi baţi femeia, căci aceasta este cea mai cumplită ofensă, nu numai pentru cea care este lovită, dar şi pentru cel care o loveşte.”
Pornind de la această supunere a femeii faţă de bărbat, şi a înţelesului greşit ce i s-a dat, în istoria creştină s-au cunoscut două evoluţii – de matriarhat şi patriarhat.
În matriarhat s-a mers pe o idee exagerată de feminism ce a dus la o tensiune psihică, iar Mater Magna a ajuns o fiinţă înspăimântătoare – Isis în Egipt şi Gaia la greci – o regină a tenebrelor.
Ca formă sociologică, matriarhatul a marcat o decădere a tipului uman: femeia luând locul bărbatului nu aduce nimic specific, îşi denaturează valoarea proprie.
În ce priveşte patriarhatul, se remarcă în cadrul lui de-a lungul istoriei biblice un fenomen grav – principiul legalist, o gândire iudaică unde guverna un antifeminism, apoi mai târziu în Europa acest curent va propaga ideea potrivit căreia bărbatul guvernează, femeia administrează şi copii se supun, principiu încurajat şi de Codul lui Napoleon.
Dincolo de aceste deviaţii în cadrul societăţii şi al familiei dintr-o perioadă anterioară, marcată de aspectele menţionate sau măcinate de probleme actualizate – o civilizaţie modernă care educă pe om la disimulare, la un accent intens pus pe problema sexualităţii care generează tot felul de anomalii şi psihoze, noţiunea de familie bazată pe o relaţie de căsătorie în care să primeze iubirea şi armonia rămâne ca o enclavă de normalitate, ca o reflecţie a imaginii nunţii din Cana, simţind în acest fel prezenţa reală a lui Hristos indiferent de timp şi spaţiu.

Claudia Şuşu, farmacistă