Părintele Galeriu ne explică rugăciunea domnească:

V. Vie Împărăţia Ta

Acum Mântuitorul cere să ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta”. Sufletul îşi zice însă: „Dumnezeu este dintotdeauna Împăratul nostru”, precum şi auzim în acest ecfonis: „Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor”. „Poate Dumnezeu să nu împărăţească?”- se întreabă şi Sfântul Ciprian al Cartaginei. „Şi când ar putea să înceapă ceea ce a existat dintotdeauna şi nu poate sfârşi vreodată?” – Aici însă ni se dezvăluie adânca taină a libertăţii. Un lucru nu-l face Dumnezeu: nu ne impune să-L iubim cu de-a sila, sau să împărăţească peste noi fără voia noastră. În acest înţeles învaţă şi Sfântul Grigorie de Nyssa: „Una singură e stăpânirea şi puterea adevărată, cea mai presus de toate: aceea care nu a primit stăpânirea şi Împărăţia prin vreo silă, şi nu ţine sub stăpânire pe cei supuşi prin vreo tiranie, prin frică şi printr-o nevoie impusă acestora”.
Dar dacă Dumnezeu nu ni Se impune Împărat cu de-a sila, dacă El ne respectă desăvârşit libertatea, atunci voia noastră liberă poate să aleagă un alt împărat. Auzim dureros strigătul Apostolului: „Să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui”(Romani 6,12). O, împărăţie a păcatului şi a răului, lipsită de sens ziditor şi purtătoare de stricăciune şi moarte, cum te putem alege, prefera? Tragică seducţie a „florilor răului”! De aceea „cu dreptate ne rugăm să vină Stăpânirea lui Dumnezeu la noi. Căci nu putem scăpa altfel de reaua stăpânire a stricăciunii, decât dacă stăpânirea puterii de viaţă făcătoare ia locul aceleia asupra noastră”.
Aici se dezvăluie „lupta dramatică pentru Împărăţie”. Pentru că, pe de o parte, Mântuitorul arată că „din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19). Iar pe de altă parte, Mântuitorul spune: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”(Luca 17, 21). Adâncul din noi trebuie curăţit şi schimbat. Inima, altfel spus, eul nostru ispitit luciferic, orgolios, închipuindu-şi că-şi are în el însuşi fiinţa, existenţa şi viaţa, se amăgeşte şi crede că poate deveni bun şi fericit prin el însuşi, că poate deveni dumnezeu el însuşi. Or, această introvertire şi închircire în sine sub imperiul demonic produce relele inimii arătate de Mântuitorul. Eul trebuie să se lepede de închipuirea că-şi este lui însuşi împărat: „Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui!”(Luca 12, 31). Inima trebuie să înveţe chemarea: „Vie Împărăţia Ta”! Vie Împărăţia Ta, Doamne, care este „dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt”! – Într-o veche formă a Rugăciuniii Domneşti, după Sfântul Evanghelist Luca, în loc de „Vie Împărăţia Ta”, se spune: „Fă să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi, pentru ca el să ne curăţească”. Să ne curăţească, să facă Duhul Sfânt din inima noastră vas curat în care să sălăşluiască Dumnezeirea, precum a zis Mântuitorul: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi locaş la el vom face”(Ioan 14, 23).
Cât de sfântă e această făgăduinţă! Recunoaşterea şi simţirea prezenţei lui Dumnezeu, a harului Lui în noi „ca într-un rai duhovnicesc”, sunt o arvună a Împărăţiei. Pentru că, prin Iisus Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu a venit la noi; dar, în acelaşi timp, ea se şi lucrează mereu, cu toţi cei în care vieţuieşte Hristos. Martorii ei sunt Apostolii, mucenicii, cuvioşii, drepţii, toţi cei numiţi de Mântuitorul „fii ai Împărăţiei”. Ea creşte smerit, ca din grăuntele de muştar. Dar nu încetează o clipă sporirea ei. Fiul Tatălui Ceresc Se întrupează pentru a veni, şi întreg mersul istoriei spre ea conduce. Căci fără ea nu poate fi viaţa sigur şi pe deplin mântuitoare, aceea în iubire şi adevăr. Duhul Sfânt Care „călăuzeşte la tot adevărul” o săvârşeşte şi o desăvârşeşte în noi. Fiecare suflet care, cu harul şi lumina Mântuitorului, plineşte poruncile şi se face ascultător Părintelui Ceresc prin Fiul, este un semn şi o anticipare a Împărăţiei, deodată şi prezentă, dar şi care va „să vie”. Şi orice creştin cunoaşte o pregustare a ei atunci când se roagă: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”.

– va continua –