Proorocul Daniel în cultul Bisericii noastre

Troparul Sfântului Prooroc Daniel şi a celor trei tineri rezumă virtuţile pe care le-au avut aceştia ca şi lucrarea specială a lui Dumnezeu prin ei, fapt pentru care sunt atât de des menţionaţi în slujbele noastre bisericeşti. Iată şi conţinutul troparului:
«Mari sunt faptele credinţei, că în mijlocul văpăii ca într-o apă de odihnă, sfinţii trei tineri s-au bucurat şi Proorocul Daniel, păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.»
Daniel, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu” a trăit în robia babiloniană (sec. VII-VI î.d.Hr.) iar semnificaţia numelui îi devenise călăuză în viaţă.
Deşi departe de templul sfânt şi de neamul său, pentru că fusese luat în robie împreună cu alţi tineri, el rămâne un simbol al înţelepciunii şi al curăţiei sufleteşti. Spre deosebire de ceilalţi profeţi ai Vechiului Testament, Daniel a trăit în captivitate, socotindu-se ca un trimis al lui Dumnezeu pentru a duce ideea mesianică la popoarele păgâne. Pentru acest fapt, el a fost numit „profetul popoarelor”.
E foarte interesant faptul că atunci când Cirus – regele perşilor, care ocupase Babilonul, a permis evreilor aflaţi în robie, să se întoarcă în grupuri în ţara lor, Daniel rămâne în continuare în Babilon, pentru ca evreii din exil, care nu puteau să se întoarcă, să nu fie lipsiţi de cuvântul lui Dumnezeu.
Ca profet mesianic, Daniel prezice timpul când se va întrupa Mesia, şi anume după şaptezeci de săptămâni de ani de la ieşirea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului (Daniel IX,24).
În cele ce urmează nu intenţionăm o prezentare exhaustivă a personalităţii profetului Daniel, ci vrem să evidenţiem faptul că el a fost în atenţia imnografilor creştini şi a autorilor de rugăciuni, fapt pentru care este adesea pomenit în diferitele slujbe religioase ale Bisericii noastre.
Pentru că a fost un mare postitor, preferând să se hrănească numai cu seminţe în locul bucatelor alese de la curtea regelui, el este astăzi pomenit în rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor: „...pe cei trei tineri şi pe Daniel fiind hrăniţi numai cu seminţe i-ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări”(Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R, Bucureşti, 2000, pag. 372).
De asemenea la proscomidie, din prescura a treia se scoate miridă şi pentru profeţi însă dintre toţi aceştia (mari şi mici – ne referim la cei cu scrieri în canonul biblic al Vechiului Testament) doar Daniel este nominalizat (Ibidem, pag. 109).
La slujba logodnei se zice printre altele: „Prin inel s-a preamărit Daniel în ţara Babilonului” (Moliftelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R, Bucureşti, 1998, pag. 67).
Apoi la Cununie, la rugăciunea a II-a din cele trei consecutive, se spune: „Păzeşte-i pe dânşii Doamne Dumnezeul nostru precum ai păzit de foc pe sfinţii trei tineri, trimiţându-le lor rouă din cer.” (Ibidem, pag. 75).
Amintim deasemeni cântarea a VII-a de la Rânduiala pentru cei supăraţi de duhuri necurate: „Precum de demult pe cei trei tineri din cuptorul de foc i-ai izbăvit...” şi ideea continuă şi în cântarea a VIII-a: „Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc...”(Ibidem, pag. 341).
În Penticostar găsim foarte multe menţiuni despre cei trei tineri şi Daniel. Faptul că fiind aruncaţi în foc, ei au rămas nevătămaţi, dovedeşte intervenţia directă a lui Dumnezeu pentru faptul că ei n-au voit a se închina chipului celui de aur. Unii imnografi au văzut în acest fapt un simbol al zămislirii Sfintei Fecioare Maria, care a primit în pântece focul dumnezeirii şi a rămas nevătămată: „Chipul naşterii tale, celor trei tineri în cuptor li s-a arătat, fiind păziţi nevătămaţi de foc. Iar pe tine, ceea ce ai primit în pântece Focul cel greu de suferit te-a păzit curată...”(Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1999, pag. 341).
În paralel cu cei trei tineri din cuptorul cu foc este prezentată imaginea lui Daniel în groapa cu lei, care în loc să-l sfâşie, i se arată prieteni: „Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor în groapă le-a închis...”(Mineiul pe luna Mai, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2001, pag. 28).
Împotrivirea lor faţă de poruncile regelui din Babilon se datora fidelităţii faţă de credinţa iudaică. Chiar dacă erau pe pământ străin, au păstrat credinţa neatinsă de influenţe păgâne: „Pentru legile părinteşti fericiţii tineri pătimind în Babilon, au nesocotit porunca cea nebunească a celui ce împărăţea...”(Ibidem, pag. 428).
De obicei, catavasiile 7 şi 8 de la foarte multe canoane de rugăciune, din Penticostar, Triod, Minee, este în legătură cu cei trei tineri şi cu Proorocul Daniel în Babilon.
Cuptorul cu foc şi groapa cu lei au reprezentat motive de inspiraţie pentru alcătuirea de canoane în cinstea unor mucenici ce au avut parte de suferinţe similare cu ale tinerilor din Babilon.
Amintim o strofă din canonul Sf. Talaleu (13 mai):
„Ca un alt nou Daniel ai fost aruncat în mijlocul leilor şi prin dumnezeiescul dar nicicum împărtăşindu-te de vătămarea acelora, mucenice, purtătorule de nevoinţe Talaleu”(Mineiul pe luna Mai, Op. cit., pag. 162).
Sf. Andrei Criteanul în Canonul său de pocăinţă îl aminteşte adesea pe Daniel ca un exemplu de credinţă şi de post, prin care el a închis gurile fiarelor: „De Daniel, ai auzit o suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai cunoscut cum tinerii cei ce au fost cu Azaria, au stins prin credinţă, văpaia cuptorului cea arzătoare”.
Tot în Triod, la canonul din Duminica a III-a, imnograful îl numeşte pe Daniel „marele între prooroci” şi vede mâinile acestuia „întinse în chipul Crucii”:
„În groapa leilor aruncat fiind oarecând, marele între prooroci Daniel, mâinile în chipul crucii întinzându-şi, nevătămat s-a păzit de a fi mâncare lor”.
În mineiul fiecărei luni întâlnim aproximativ 30 de locuri cu menţionarea numelui Sf. Prooroc Daniel sau a celor trei tineri care au fost împreună cu el.
Toate aceste menţiuni din cărţile de cult, atât cele de la Sf. Altar dar şi cele de la strană, arată de fapt locul pe care îl are proorocul Daniel în cultul bisericii noastre.
Simbol al curăţiei inimii, exemplu de statornicie în credinţă, mare postitor şi râvnitor al Legii iudaice, mărturia monoteismului într-o lume păgână politeistă, înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, Daniel Proorocul reprezintă o personalitate vechi-testamentară dintre cele mai importante.
Autoritatea sa este evidenţiată de Însuşi Mântuitorul, când face referiri la sfârşitul lumii, amintind de profeţia lui Daniel, zicând: „Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel proorocul...”(Matei 24, 15).

Preot dr. Ioan Chirvasă