Viaţa Sfântului Dimitrie – Izvorâtorul de Mir

(26 octombrie)
- scenetă -


Povestitorul:
„A fost odată o-mpărăteasă
Şi-un împărat blând şi smerit...
În cel mai tainic loc din casă
Pe Domnul Îl slăveau necontenit.

Aveau o mare supărare...
Da... supărare fără de cuvinte,
Căci Domnul Sfânt nu le dăduse
Un prunc, pe care să-l alinte.

La Maica Îndurărilor, bătută-n pietre nestemate,
Vărsa împărăteasa lacrimi şi suspine nenumărate!
«Fie-ţi milă, Preacurată,
De-a ta slugă prea-plecată!
Prunc în dar de-oi dobândi
Ţie Ţi-l voi hărăzi!»

Trecură luni de zile
Şi-ncărcaţi de anii buni
Cei doi prea cinstiţi creştini
Fură-mpodobiţi cu sfinte mile.

Binecuvântaţi c-un prinţ,
În mare taină, ei îl botezară.
Dimitrie se înălţa primind
Legea lui Hristos,
În tainica sa cămară.
Dreptatea, Adevărul şi Cuvântul
Iubirea lui Hristos, Prea Sfântul,
Legea cea sfântă, dreaptă credinţă
De la tatăl său, bunul împărat
Le-a însuşit cu prisosinţă.


Faptele sale au hotărât
Că, Sfântul e oameni n-a urât,
Pe Dumnezeu mai presus L-a cinstit
În viaţa sa neobosit!”

Scena I – Actul I
Un sărman:
„- Miluieşte-mă, Stăpâne, Proconsul în Tesalonic!”

Sf. Dimitrie:
„- Iată, aur şi argint, acum vă dăruiesc
Averea ce mă ţine de tot ce e lumesc
Bucuros, sărmanilor, o voi împărţi
Şi viaţa lui Hristos, tainic voi dărui!

Căci Hristos e Domnul şi Stăpânul meu.
Îngerilor, cum mă veţi urma?
Sfinţilor, cum mă veţi primi?
Dacă nu asemenea vouă, eu voi trăi?!”

Un părinte al unui prunc demonizat:
„- Mărite Dimitrie, de poţi
Roagă-L pe Hristos şi scapă-ne pe toţi
De duhul ce-l stăpâneşte pe fiul meu!
Scoate-l de la el, alungă-l pe cel rău!”

Sf. Dimitrie:
„- Cu lacrimi Prea Sfinte, Hristoase te rog,
Scoate ăst duh rău din acest olog,
Întoarce-l sănătos şi să te slăvească
Pe Tine şi oştirea cerească!”

Scena II – Act I
Un ostaş:
„- Faceţi loc lui Maximian,
Cel mai puternic om din Imperiul Roman!”

Maximian:
„- Unde este al vostru guvernator?
Să vină, să-mi slujească şi jertfe s-aducă
Lui Artemis, zeiţei, ce viaţa ne-ncântă!”

Alt ostaş:
„- Ba lui Bachus, mărite stăpâne!
Sau poate Afroditei să ceară, să ne-ndrume!”

Maximian:
„- Tăcere! Unde e Dimitrie
Credinciosul meu?”

Sf. Dimitrie:
„- Mă închin doar lui Dumnzeu
Cel Întreit în Fiinţă,
Şi doar Lui Îi voi sluji cu umilinţă!”

Maximian:
„- Ce?! Este alt Dumnezeu
Care-ajută neamul meu?!
Pe toţi zeii!
Cum zici, că îl cheamă?”

Sf. Dimitrie:
„- Domnul Hristos şi e Cel mai de seamă.
Nu ca zeii voştri pământeşti!
Doar El şi-a descoperit puterea
Tatălui, prin Duhul şi-a arătat vrerea...

Vindecând leproşi, ologi şi muţi,
Înviind pe morţi, înmulţind pâini şi peşti
I-a hrănit pe cei mulţi,
Astfel şi-a arătat puterile-I cereşti,
Pe care tu n-ai să le conteşti!”

Maximian:
„- Luaţi-l de aici! Cinstea mi-a batjocorit!
Darurile, îngreţoşat nu le-a voit!
Sfaturile, voinţa le-a încălcat
În temniţă, acum, să-l aruncaţi!”

Povestitorul:
„A primit cununa lui Hristos
Sfântul, şi-a ales casa cerească!
Pământul-mamă sfinţindu-l pios
În ceata sfinţilor primind să locuiască!”

Prof. Elena Chirvasă